- Publicitate -

Cod roșu de ninsoare și ger în Bulgaria

Data:

cod-galben-ger-bulgaria.jpg

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Meteorologie şi Hidrologie local, în perioada 26 – 27 februarie 2018, întreg teritoriul al acestei ţări va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare, potrivit Agerpres, însoţite de vânt puternic şi temperaturi scăzute şi au fost emise următoarele coduri:

- Publicitate -

– Cod roşu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în următoarele regiuni: Smolian şi Kârdjali. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 40 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est atingând o viteză medie de 15-20 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă;

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi temperaturi scăzute în următoarele regiuni: Vidin, Montana, Vraţa, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo şi Târgovişte. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 20-30 cm, iar în zonele montane la 35 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est, atingând o viteză medie de 20-30 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă şi se vor înregistra temperaturi mult scăzute sub zero grade şi pe timpul zilei;

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi vânt puternic în următoarele regiuni: Dobrici, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Ruse, Razgrad, Silistra şi Şumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 10-20 cm, iar în zonele montane la 30 cm. Vântul va sufla dinspre nord-est atingând o viteză medie de 15-20 m/sec. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă. Va fi frig fiind înregistrate temperaturi sub zero grade şi pe timpul zilei;

- Publicitate -

– Cod portocaliu pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare în următoarele regiuni: Sofia Regiune, Sofia, Pernik, Kiustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Stara Zagora şi Haskovo. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare. Stratul de zăpadă va ajunge la 10-30 cm, iar în zonele montane la 30-35 cm. Viscolul va duce la formarea troienelor de zăpadă.

Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol puternic, potrivit MAE

Se pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice

- Publicitate -

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români ce călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Vicecampionii lumii, RO2D2, s-au întors acasă! – VIDEO

Membrii echipei de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors la centrul rezidențial de la Izvoarele

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors singur, după...

Elevii din Ariceștii Rahtivani au petrecut „O zi la penitenciar”

Campania de prevenire a criminalității desfășurată de reprezentanții Penitenciarului...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

În mandatul lui Volosevici, Ploieștiul a devenit cunoscut drept orașul celei mai mari șaorme

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, candidatul PNL la...

Povestea succesului din SUA a echipei de robotică RO2D2 din Ploiești [VIDEO]

Căpitanul și PR-ul echipei de robotică RO2D2, formată din...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești: 2 – 0. „Lupii” nu reușesc să marcheze la Sibiu

FC Hermannstadt - Petrolul Ploiești, ultima partidă din runda...

Gimnastele de CSM Ploiești se antrenează într-o sală improvizată. În alte țări au parte de condiții de excepție

Scandalul legat de reducerea indemnizației gimnastei Sabina Enache, dar...

Unde se vor caza cele 20 de persoane evacuate după ce o stradă din Slănic s-a surpat

Locuitorii din Slănic trăiesc clipe de coșmar după ce,...

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors la centrul rezidențial de la Izvoarele

Minorul dat dispărut în Prahova s-a întors singur, după...
- Publicitate -