atac tren elvetia

A fost stare de alertă ieri în Elveţia, după ce un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat pasagerii dintr-un tren şi a rănit grav cinci persoane. Autorităţile l-au identificat pe agresor - este cetăţean elveţian şi nu provine din rândul imigranţilor.

 

Poliţia încă încearcă să afle motivele care au stat în spatele agresiunii. Tânărul în vârstă de 27 de ani a împrăştiat într-un vagon un lichid inflamabil căruia i-a dat şi foc, după care a început să înjunghie pasagerii.

Cinci oameni, printre care şi un copil, i-au căzut victime. Atacul a avut loc în timp ce trenul se îndrepta către staţia din Salez, din cantonul Saint Gallen. Autorul a fost imobilizat de un pasager şi arestat apoi de forţele de ordine. Suspectul este rănit şi se află internat sub pază.

Hanspeter Kruesi, purtătorul de cuvânt al poliţiei din St. Gallen: „Suspectul este un bărbat de 27 de ani cu cetăţenie elveţiană şi fără un trecut care să aibă legătură cu migraţia. Nu locuia în St. Gallen, ci într-un canton din apropiere. Nu avea condamnări în niciunul dintre cantoane. Nu putem spune nimic despre motiv. La acest moment, nu avem un motiv şi poliţia a început anchetarea atacatorului. Conform procedurii standard, am efectuat o percheziţie la domiciliu.”

sursa: digi24