avion luare de ostatici

Luarea de ostatici de la bordul avionului deturnat în Republica Cipru s-a încheiat, persoanele sechestrate fiind acum în siguranţă, iar autorul a fost arestat, anunţă Guvernul cipriot-grec.

 

Ministerul de Externe din Republica Cipru a confirmat, pentru CNN, că luarea de ostatici s-a încheiat.

Cu puţin timp înaintea acestui anunţ, mai mulţi ostatici au coborât din avionul companiei EgyptAir.

 

Un avion de pasageri al companiei EgyptAir a fost deturnat marţi, în timp ce zbura din oraşul egiptean Alexandria spre Cairo.

Aeronava, la bordul căreia se aflau 81 de pasageri şi membri ai echipajului, a fost deturnată şi a aterizat în Larnaca (Republica Cipru).

Presupusul autor al luării de ostatici, un cetăţean egiptean, a fost arestat la finalul negocierilor cu autorităţile cipriote.

 

Conform autorităţilor, nu este vorba de un act terorist, ci de o problemă personală a agresorului.

 

bunatati-de-topoloveni-header.gif