Principalul grup de opoziţie din Siria, Înaltul comitet de negocieri (HNC), a acuzat Rusia că "va crea un nou Hitler" continuând să îl susţină pe preşedintele Bashar Al-Assad.

"Regimul rus va crea un nou Hitler, (...) noi suferim din cauza unui Hitler în Siria", a susţinut un purtător de cuvânt al Înaltului comitet pentru negocieri, Salem al-Meslet.

Declaraţiile au fost făcute la Geneva, la finalul primei întrevederi oficiale a reprezentanţilor opoziţiei din Siria cu emisarul special al ONU pentru această ţară, Staffan de Mistura.

Salem al-Meslet a spus că îşi doreşte să obţină încetarea "asediilor şi crimelor făcute de lovituri aeriene ruseşti în Siria". 

O delegaţie a opoziţiei siriene a sosit la Geneva sâmbătă seara, însă a insistat că nu va adera în mod oficial la negocierile de pace până când nu sunt îndeplinite aceste cerinţe umanitare.

Mai mult de 260.000 de oameni au fost ucişi în aproape 5 ani de război în Siria, care a atras în luptă puteri mondiale, inclusiv statele din Golf, Rusia şi Statele Unite, scrie Hindustan Times.

Sursa: gandul.info

 

 

 

bunatati-de-topoloveni-header.gif