spot_img
- Publicitate -

Iubita lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, de nerecunoscut: a luat în greutate şi arată mai bătrână

Data:

Presupusa iubită a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, a făcut una dintre rarele sale apariţii în public la Moscova, la un festival dedicat gimnasticii pentru copii, iar înfăţişarea sa, vizibil schimbată, a oferit un motiv de discuţie publicului.

Presupusa iubită a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, a făcut una dintre rarele sale apariţii în public la Moscova, la un festival dedicat gimnasticii pentru copii, iar înfăţişarea sa, vizibil schimbată, a oferit un motiv de discuţie publicului.

- Publicitate -

La Moscova s-a organizat festivalul traditional de gimnastica pentru copii "Alina", care a fost prezentat de catre gazda sa, Alina Kabaeva.
Festivalul va fi televizat pe data de 1 iunie, dar unele fotografii din culise au fost publicate pe internet. Internautii au observat imediat ca Alina s-a ingrasat foarte mult, iar zvonul despre faptul ca, in luna martie a acestui an, Kabaeva  a nascut in spitalul VIP – Sfanta Ana din Elvetia, pare sa fie sustinut de aceste imagini.
In plus, chiar si pe chipul faimoasei gimnaste se vad schimbari semnificative. Acum Alina are 32 de ani, dar arata mult mai in varsta, dar ar putea fi vorba si de o schimbare a coafurii, scrie perfecte.md. Vezi imagini pe realitatea.net

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Se închide circulația pe DN1A la Blejoi. Rute alternative

CNAIR anunță închiderea circulației rutiere pe DN1A în Prahova,...

Cod galben de inundații în Prahova

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Cât bani câștigă lunar șefa OMV Petrom România

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), câștigă un...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Șoferi beți pe drumurile din Prahova în minivacanța de Paște

În minivacanța de Paște polițiștii prahoveni au depistați în...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ce scrie în Testamentul Papei Francisc

Vaticanul a dat publicităii testamentul Papei Francisc, care a...

Cauza oficială a morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...

Cauza morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...

Cine ar putea fi viitorul Papă. Cinci cardinali sunt favoriți

Papa Francisc a murit astăzi, la vârsta de 88...
- Publicitate -

Militari chinezi, care luptau pentru Rusia, capturați în Ucraina

Volodimir Zelensky a anunțat capturarea a doi militari chinezi,...

Lupi dispăruți acum 13.000 de ani, înviați în laborator VIDEO

Compania Colossal Biosciences a reușit să readucă la viață...

 Paul de România, arestat la domiciliu în Paris

Paul-Philippe al României, a fost arestat la domiciliu în...

Avertismentul editorilor europeni referitor la AI și drepturile de autor

Editorii europeni, afiliați ai News Media Europe, au formulat...