Alegeri parlamentare anticipate în Ucraina. Partidele prooccidentale câştigă alegerile

0

Partidele

Partidele prooccidentale au înregistrat o victorie zdrobitoare la alegerile legislative anticipate din Ucraina, pe fondul conflictului armat cu rebelii proruşi din est, arată duminică sondajele efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Blocul preşedintelui Petro Poroşenko şi alte patru mişcări prooccidentale, între care naţionaliştii, au obţinut împreună aproximativ 70 la sută din voturi, potrivit sondajului care se referă la jumătatea din Parlament aleasă prin scrutin proporţional şi realizat de trei institute de sondare a opiniei publice. 
 

Principalul partid prorus, format din foşti aliaţi ai preşedintelui Viktor Ianukovici, înlăturat de putere şi marginalizat, va fi, de asemenea, prezent în Parlament cu aproape 8 la sută din voturi, potrivit aceleiaşi surse

Ştirea iniţială 17.10

Birourile de vot s-au deschis duminică în Ucraina, pentru alegerile anticipate care ar urma să ofere o majoritate largă forţelor prooccidentale.

 

Scrutinul, convocat de preşedintele Petro Poroşenko, este umbrit de conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi din est. Aproximativ cinci milioane de alegători, dintre cele 36 de milioane de locuitori, sunt excluşi de la vot deoarece locuiesc fie în Crimeea, anexată în martie de Rusia, fie în zona controlată de rebeli în est, potrivit Mediafax.

 

Aceste alegeri anticipate au fost convocate de preşedintele Petro Poroşenko, ales în mai din primul tur, pentru a întoarce definitiv pagina regimului prorus al lui Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere de mişcarea de contestare prooccidentală în Piaţa Independenţei din Kiev.

 

Dar ele sunt umbrite de conflictul dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi în bazinul minier Donbas, care potrivit ONU a provocat peste 3.700 de morţi din aprilie şi a constrâns 800.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele. 

 

Aproximativ cinci milioane de alegători dintre cei 36 de milioane din ţară nu vor putea vota duminică, în Crimeea, alipită de Rusia în martie, şi în zonele controlate de separatişti în est. Un număr de 27 de mandate de deputat vor rămâne vacante. 

 

Partidul preşedintelui Poroşenko este considerat marele favorit, creditat de sondaje cu 30 la sută din voturi.

 

El va trebui probabil să se alieze cu una sau mai multe formaţiuni prooccidentale, în special cu cea a populistului Oleg Liaşko şi cea a premierului Arseni Iaţeniuk. Unele dintre aceste liste sunt favorabile unei ofensive decisive împotriva separatiştilor, sprijiniţi de forţele ruse, potrivit Kievului şi NATO.

sursa: antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău