spot_img
- Publicitate -

Relaţiile SUA-Rusia, îngheţate până în 2017

Data:

Preşedintele Barack Obama luase încă de luni decizia de a anula întâlnirea sa cu Vladimir Putin, prevăzută în septembrie la Moscova. Aceasta a fost definitiv adoptată marţi de Casa Albă, iar miercuri Departamentul de Stat a adus-o la cunoştinţa Rusiei, relatează joi The Wall Street Journal, citând un înalt oficial din cadrul administraţiei de la Washington, potrivit platformei electronice Newsru.

- Publicitate -

Preşedintele Barack Obama luase încă de luni decizia de a anula întâlnirea sa cu Vladimir Putin, prevăzută în septembrie la Moscova. Aceasta a fost definitiv adoptată marţi de Casa Albă, iar miercuri Departamentul de Stat a adus-o la cunoştinţa Rusiei, relatează joi The Wall Street Journal, citând un înalt oficial din cadrul administraţiei de la Washington, potrivit platformei electronice Newsru.

Mai mult, preşedintele american nu ar lua în considerare o întâlnire tete-a-tete cu şeful statului rus nici în cadrul summitului G20, prevăzut să se desfăşoare în luna septembrie la Sankt Petersburg (vestul Rusiei), vizită pe care a menţinut-o deocamdată în agenda sa.

Cu toate acestea, Casa Albă nu exclude în totalitate o astfel de întâlnire la nivel înalt, dar ea nu a fost inclusă printre activităţile programate oficial, scrie, la rândul său, ziarul The New York Times.

Rompetrol repornește o instalație petrochimică din Petromidia

Rompetrol Rafinare va reporni instalația de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) la începutul lunii mai. În prezent, sunt efectuate ultimele teste tehnologice pentru repunerea...
- Publicitate -

Experţi atât din SUA, cât şi din Rusia apreciază că nu ar fi vorba doar despre o nouă răcire în relaţiile dintre cele două ţări, ci de o schimbare de orientare în politica externă a Washingtonului, notează în ediţia sa de joi cotidianul economic rus Kommersant. Astfel, potrivit experţilor, Rusia a fost exclusă de pe lista de priorităţi, cel puţin până la sfârşitul celui de-al doilea mandat al lui Obama, în 2017.

Un fost diplomat american, Steven Pifer, acum expert influent în cadrul unui cunoscut think tank – Brookings Institution – consideră că anularea întâlnirii de la Moscova înseamnă că relaţia cu preşedintele Rusiei a devenit pentru Obama 'nesemnificativă' din punctul de vedere al priorităţilor din cel de-al doilea său mandat. Istoria cu Snowden, în opinia sa, este doar apogeul unui proces ce s-a conturat acum un an.

După cum menţionează Kommersant, verdictul lui Pifer, un analist considerat apropiat Casei Albe, ar putea însemna că, până la încheierea mandatului lui Obama, în relaţiile bilaterale SUA-Rusia se va instala 'o pace rece'.

- Publicitate -

Acest lucru a fost confirmat indirect ziarului citat de către o sursă de la Kremlin, potrivit căreia 'istoria cu Snowden a fost doar un pretext pentru anularea întrevederii' de la Moscova. 'Americanii se eschivează de la negocieri serioase. Refuzul lor va duce în mod inevitabil la consecinţe politice: în relaţiile bilaterale vine îngheţul' – a declarat oficialul citat de Kommersant.

Raţionamente similare ale experţilor sunt expuse şi de presa americană. Snowden, se pare, a servit ca un factor declanşator, dar motivele pentru decizia de a anula discuţiile cu Putin sunt mai multe, la bază însă este – 'o mare dezamăgire' – a afirmat pentru NYT un oficial al administraţiei de la Washington.

Decizia lui Barack Obama indică un declin constant în relaţia Statelor Unite cu Rusia, care a ajuns la cel mai jos nivel de la venirea sa la Casa Albă. 'Ruşii ar trebui să înţeleagă că nu pot să arate lipsă de respect faţă de SUA şi, în paralel, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, să facă afaceri' cu americanii, a adăugat interlocutorul NYT.

- Publicitate -

Cutremur de 6.2 în Istanbul. S-a resimțit și în România

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a avut loc miercuri în Istanbul, a anunțat Președinția Turciei pentru managementul dezastrelor și situațiilor de urgență...

În paginile aceluiaşi ziar american, cunoscutul politolog rus Andrei Piontkovski a remarcat că anularea reuniunii a subliniat animozitatea personală dintre cei doi lideri. 'Putin îl dispreţuieşte deschis pe preşedintele vostru, iertaţi-mi sinceritatea', citează New York Times declaraţia sa. Rusia, spune el, a simţit în Obama 'un fel de moliciune', iar acest lucru putea duce la o confruntare chiar mai periculoasă.

'Fapt este că relaţia a fost complet şi pentru mult timp deteriorată', consideră Piontkovski, în opinia căruia 'scopul principal al politicii lui Putin acum este de a face din SUA un inamic'.

SUA au dorit iniţial să anuleze şi reuniunea '2plus2' (miniştrii de externe plus cei ai apărării din cele două ţări) , dar aceasta va avea loc vineri, 9 august, la Washington şi va constitui un fel de test, scrie The Wall Street Journal. Ulterior, s-a decis ca aceasta să aibă totuşi loc pentru a nu sacrifica alte subiecte importante – reducerea armelor nucleare, războiul din Siria, situaţia din Afganistan şi Iran, în contextul schimbării preşedintelui în această ţară.

- Publicitate -

Astfel, reuniunea ministerială '2plus2' ce se va desfăşura vineri la Washington va permite să se vadă dacă există o bază pentru un progres în relaţiile bilaterale ruso-americane, mai ales acum când nivelul lor este atât de redus.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a spus că reuniunea miniştrilor semnalează faptul că relaţia de cooperare într-o serie de probleme importante continuă.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, s-a referit la agenda extinsă de subiecte. 'Secretarul de stat speră să discute toate aceste subiecte vineri, începând cu cooperarea privind Afganistanul şi Iranul, Coreea de Nord – zone în care lucram împreună şi suntem de acord – până la divergenţe, cum ar fi apărarea antirachetă, controlul armelor şi drepturile omului' – a declarat ea, citată de RIA Novosti.
sursa: realitatea.net

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Trafic îngreunat pe DN1A, la Măgurele, în urma unui accident

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe DN1A, la...

Fundația „Copiii Noștri” va fi desființată

Înființată în 2013, pentru strângerea de fonduri pentru viitorul...

Decizia de la Curtea de Apel Ploiești a fost anulată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a anulat, vineri,...

Autoturism răsturnat pe DJ 720, în afara localității Florești

Accidentul rutier s-a produs pe DJ 720, în afara...

Reacția Curții de Apel Ploiești la suspendarea deciziei CCR

Curtea de Apel Ploiești a venit cu precizări vineri,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată...

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cutremur de 6.2 în Istanbul. S-a resimțit și în România

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a avut...

Ce scrie în Testamentul Papei Francisc

Vaticanul a dat publicităii testamentul Papei Francisc, care a...

Cauza oficială a morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...

Cauza morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...
- Publicitate -

Cine ar putea fi viitorul Papă. Cinci cardinali sunt favoriți

Papa Francisc a murit astăzi, la vârsta de 88...

Militari chinezi, care luptau pentru Rusia, capturați în Ucraina

Volodimir Zelensky a anunțat capturarea a doi militari chinezi,...

Lupi dispăruți acum 13.000 de ani, înviați în laborator VIDEO

Compania Colossal Biosciences a reușit să readucă la viață...

 Paul de România, arestat la domiciliu în Paris

Paul-Philippe al României, a fost arestat la domiciliu în...