- Publicitate -

Român arestat în Anglia pentru incendierea casei premierului

Data:

Stanislav Carpiuc, un bărbat cu cetățenie română este acuzat că este coautor al atacului asupra casei premierului britanic Keir Starmer. El a fost arestat, anunță Poliția metropolitană britanică.

- Publicitate -

Bărbatul în vârstă de 26 de ani, care locuia în Romford, a fost arestat sâmbătă pe aeroportul Luton din Londra și astăzi, începând cu orele 10.00 a fost adus în fața Tribunalului Westminster Magistrates’ Court.

Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani (15.07.98) a fost acuzat de conspirație, împreună cu Roman Lavrynovych și alți coautori încă necunoscuți. Potrivit Poliției metropolitane din UK, scopul acestora a fost de  a pune în pericol viața premierului britanic, prin incendierea casei acestuia și a unui autoturism.

Acuzația adusă de Procuratura Coroanei se referă la acțiuni cuprinse între joi, 17 aprilie și marți, 13 mai anul acesta, în care au avut loc trei incidente – un incendiu la un vehicul în zona NW5 joi, 8 mai, un incendiu la intrarea unei proprietăți din zona N7 duminică, 11 mai și un incendiu la o adresă rezidențială din NW5 în primele ore ale zilei de luni, 12 mai.

Tarife majorate la Parcul Bucov. Cât va costa accesul la Zoo

Tarifele de la Parcul Bucov vor fi majorate, potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului Local Ploiești. Propunerea se află în dezbatere publică pe...
- Publicitate -

Toate atentatele au legătură cu o figură publică importantă, adică premierul britanic și, prin urmare, ofițeri din cadrul Comandamentului de Combatere a Terorismului din cadrul Poliției Metropolitane au condus ancheta.

Carpiuc a fost arestat sâmbătă, 17 mai, pe aeroportul Londra Luton, de către ofițeri antitero din cadrul Unității de Operațiuni Speciale din Regiunea Estică.

El a rămas în custodia poliției după obținerea unui mandat de reținere suplimentară.

- Publicitate -

În cadrul aceleiași anchete, Roman Lavrynovych, 21 de ani (06.02.04), din Sydenham, cetățean ucrainean, a fost acuzat de incendiere, cu intenția de a pune în pericol viața persoanei vizate.

Lavrynovych a apărut la Curtea Magistraților din Westminster pe 16 mai și a fost arestat preventiv pentru a se prezenta la Old Bailey pe data 6 iunie 2025.

Un alt bărbat în vârstă de 34 de ani a fost arestat luni, 19 mai, în zona Chelsea, SW3, sub suspiciunea de conspirație pentru provocarea unui incendiu, cu intenția de a pune viața în pericol. Și acesta rămâne în custodia poliției.

Explozie la o benzinărie din Roma. 20 de persoane rănite

Vineri, 4 iulie 2025, o benzinărie din estul Romei, capitala Italiei, a luat foc. Potrivit cotidianului italian Corriere della Sera, alarma a declanșat la...
- Publicitate -

Acestea sunt datele preliminare ale anchetei. De menționat este faptul că Stanislav Carpiuc, despre care autoritățile britanice știu în acest moment că are cetățenie română, se prezintă pe pagini de socializare ori platforme de angajare ca fiind ucrainean, în căutare de o carieră în modeling. Nu ar fi primul caz în care tineri radicalizați ori recrutați de grupul Wagner, companie militară privată înființată de statul rus, comit atentate sub steag fals.

Marea Britanie a început să publice cetățeniile infractorilor străini, începând cu finele lunii aprilie 2025.

Yvette Cooper, ministrul de Interne din Marea Britanie, le-a cerut oficialilor să publice datele, inclusiv delictele care au fost comise de infractorii străini.

- Publicitate -

La sfârșitul anului trecut, peste 19.000 de infractori străini așteptau deportarea, față de aproape 18.000 când conservatorii și-au părăsit mandatul pe 4 iulie 2024, arată cifrele, potrivit BBC News.

Cetățenii străini condamnați la 12 luni sau mai mult de închisoare cu executare sunt supuși expulzării automate. Ministrul de interne are puterea de a expulza persoanele care primesc o pedeapsă mai scurtă dacă decide că prezența lor în Regatul Unit este contrară binelui public.

Românii sunt pe unul dintre primele trei locuri în privința delincvenței, arată datele oficiale.

- Publicitate -

„Vom vedea în sfârșit realitatea grea că migrația în masă alimentează infracționalitatea în țara noastră. Sincer, publicul merita să știe asta cu mult timp în urmă”, a declarat Robert Jenrick, Secretar de stat pentru justiție.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

KRIT: Doi tineri au adus la Ploiești jocurile de societate

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...
- Publicitate -

Exclusiv

Electromecanica Ploiești, în colaps după oprirea antigrindinei

Electromecanica Ploiești, uzină strategică din portofoliul Romarm și singurul...

KRIT: Doi tineri au adus la Ploiești jocurile de societate

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

Ploieșteni călcați de mascați, de 10 ori în 4 luni, din greșeală

O dimineață de coșmar pentru o familie din Ploiești,...

Oamenii din Ploiești nu au uitat-o pe Coca Vagneti

Articolul despre antreprenoarea Coca Vagneti, cea care, imediat după...

Audiență record la Observatorul Prahovean LIVE

Podcastul Observatorul Prahovean LIVE, realizat săptămânal de Marius Nica,...
- Publicitate -

Știri noi

Rompetrol sprijină prevenția cancerului de sân

Rompetrol a achiziționat un mamograf digital 3D cu tomosinteză...

Cine sunt donatorii lui Nicușor Dan din campania electorală

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat astăzi, într-o conferință...

Doriți impozitarea locuințelor cu valoarea lor de piață? Sondaj

Observatorul Prahovean lansează un nou sondaj de opinie online....

Cum pot reclama pacienții mâncarea din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, deputat PSD de Prahova, a...

Termo Ploiești întrerupe apa caldă pentru 1141 de apartamente

Luni, 14 iulie 2025, Termo Ploiești întrerupe furnizarea cu...
- Publicitate -

Emisiuni

Accidente mortale în Prahova. Autoritățile dorm

În ultima perioadă, pe drumurile din Prahova s-au produs...

Statul cheltuie, cetățeanul strânge cureaua

Invitatul lui Marius Nica în ediția de marți, 8...

Podul de la Blejoi, o rușine națională!

Podul de la Blejoi reprezintă măsura incompetenței! O recunosc...
- Publicitate -

Vox Publica

CFR-ul anunță: “Trenul întârzie 471 de minute” … și cam atât

Anul trecut, pe vremea asta, i-am cumpărat fi-mii un...

De ce avem reacția Hale și Piețe la rahat dar la prime nu?

SC Hale și Piețe SA Ploiești reacționează doar la...

Apel către politicienii prahoveni: băgați capul și în poza asta!

În Prahova, la Boldești Scăeni, soarta unui centrului medico-social...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Explozie la o benzinărie din Roma. 20 de persoane rănite

Vineri, 4 iulie 2025, o benzinărie din estul Romei,...

Israelul și Iranul confirmă încetarea focului

Președintele american Donald Trump a anunțat marți dimineața că...

Iranul a lansat rachete spre baze americane din Orientul Mijlociu

Agențiile de presă Reuters și AFP au raportat că...
- Publicitate -

SUA au bombardat instalații nucleare din Iran

Statele Unite ale Americii au bombardat instalațiile nucleare iraniene,...

Israelul a atacat Iranul. Au fost vizate ținte nucleare

Israelul a lansat „un atac preventiv” asupra Iranului joi...

Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit în India

Un avion cu 242 de pasageri la bord, care...

Proteste uriașe în Los Angeles. Trump cere arestări

Proteste violente au loc de trei zile în Los...