Negocierile pentru încetarea focului în războiul declanșat de Rusia în Ucraina sunt în plină desfășurare, iar reacțiile în privința declarațiilor făcute de Donald Trump, Mike Waltz și de președintele Vladimir Putin vin în flux continuu și subliniază faptul că partea rusă trage de timp, nu are de gând să facă nicio concesie și nici să renunțe, în următoarele faze, la teritoriile ocupate.
În același timp, Donald Trump îl găsește vinovat pe Joe Biden pentru situația existentă, desi Rusia nu a respectat nici în mandatul său tratatele de la Minsk.
Michael Mc Faul, fost ambasador al USA în Rusia spune că dându-i lui Putin tot ceea ce vrea, inclusiv promisiunea că Ucraina nu va deveni niciodată membru al NATO, dându-i Rusiei Donbasul, toate acestea nu îl fac pe Trump negociator șef. “Înseamnă doar că îl răsplătește pe Putin pentru că a invadat Ucraina. Doamne! Atât de Orwellian” – spune McFaul.
Steven Pifer, fost ambasador al USA în Ucraina se întreabă, la rândul său “De ce Trump și Waltz vorbesc doar despre punctele din negocieri la care trebuie să renunțe Ucraina? De ce nu spun nimic despre ideile la care ar trebui să renunțe Rusia? Ei nu vor ajunge la o înțelegere, dacă îi cer doar unei părți să facă aceste compromisuri”.
La prima oră a zilei de vineri, Donald Trump a scris pe propria platformă că “Necinstitul Joe Biden ne-a băgat într-o adevărată „încurcătură” cu Rusia, dar o să ieșim din asta. Milioane de oameni au murit inutil, nu vor mai fi văzuți niciodată… și vor mai fi mulți alții, dacă nu vom obține încetarea focului și semnarea acordului final cu Rusia. Nu ar fi fost RĂZBOI dacă aș fi fost președinte. Exact, 100%, nu s-ar fi întâmplat. La fel, n-ar fi fost 7 octombrie cu Israelul, retragerea din Afganistan s-ar fi făcut cu putere și mândrie și nu ar fi fost cea mai stânjenitoare zi din istoria Țării noastre, ar fi putut fi un moment de glorie. (…)”
Ieri, președintele Federației Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o declarație controversată , în care spunea că nu este clar cum vor fi folosite aceste 30 de zile. ”Pentru ca mobilizarea forțată să continue în Ucraina? Pentru a fi furnizate mai multe arme acolo? Pentru recalificarea unităților mobilizate? Sau nu s-ar face nimic din toate acestea?” – se întreba ieri Vladimir Putin, în timpul conferinței de presă.
A adresat toate aceste întrebări, dar nu a spus că Rusia va înceta să se înarmeze ori că nu va mai mobiliza rezerviști în cele 30 de zile propuse ca „cease fire”.
Mai mult decât atât, el se întreba “cine va ordona încetarea focului? Care este prețul acestor comenzi? Imaginează-ți: aproape 2.000 km. Cine va putea stabili cine a încălcat potențialul acord de încetare a focului pe o distanță de 2.000 km și unde mai exact? Cine va fi tras la răspundere pentru încălcarea încetării focului? Toate aceste probleme trebuie să fie tratate cu meticulozitate de ambele părți”