Un cetățean leton, considerat cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat, săptămâna aceasta, în Spania. Polițiștii spanioli au găsit în casă și o carte de identitate românească a actorului Brad Pitt, un fals foarte bine făcut.
Potrivit El Pais, autoritățile spaniole au fost avertizate încă de anul trecut că un falsificator de documente căutat de autoritățile mai multor țări europene s-ar putea afla în Spania.
Acesta a reușit să evadeze vara trecută, când polițiștii l-au scos din arest și l-au dus la un termen de judecată.
Anchetatorii din Spania, Letonia și Polonia au lansat „Operațiunea Riga” pentru prinderea acestuia.
În timpul anchetei, aceștia au descoperit că falsurile pe care le-a făcut au fost aproape perfecte.
Acesta falsifica atât cărți de identitate sau permise de conducere, pentru țări precum România, Franța, Letonia, Cehia, Belgia, Portugalia sau Lituania sau Țările de Jos, dar și carduri de sănătate, certificate de handicap, abonamente sau certificate Covid.
Ajuns în Spania, bărbatul și-a procurat rapid toate echipamentele și materialele necesare falsurilor.
Documentele falsificate erau foarte bine realizate: „Nu am văzut niciodată așa ceva, de o calitate atât de bună. Falsurile sale sunt aproape nedetectabile” , spune Manuel Arias, inspectorul șef al grupului de investigații al Poliției Naționale Spaniole.
Polițiștii spanioli l-au arestat, în urmă cu câteva zile, în timp ce dormea în apartamentul pe care-l închiriase.
Aceștia au găsit în casă 10.150 de euro și 86 de documente false, dintre care opt pe numele său. În catalogul pe care îl prezenta clienților se aflau acte de identitate din România, Franța sau Letonia, cu numele și fotografia actorului Brad Pitt.