Cinci persoane au fost arestate ieri în Turcia de către poliție, fiind acuzate că au difuzat presupuse mesaje de ură la adresa lui Recep Erdogan.
Cei reţinuți ar fi râs pe reţelele sociale de președintele turc după ce au aflat că acesta s-a îmbolnăvit de Covid.
Unitatea guvernamentală specializată în monitorizarea delictelor pe rețelele sociale a identificat 36 de conturi și a ordonat reţinerea a opt persoane, însă până acum nu a reuşit să dea decât de cinci dintre ele, a informat cotidianul turc Hurriyet, citat de EFE.
Pe lista suspecților se află și înotătorului olimpic Derya Buyukuncu, retras din activitatea sportivă din 2012. Acesta ar fi răspuns la postarea preşedintelui turc, care le ceruse susţinătorilor săi „să se roage” pentru însănătoşirea sa, cu următorul mesaj:
”Am început să pregătesc 20 de cutii cu halva, pe care le voi împărţi prin cartier atunci când va veni momentul”, referindu-se la un obicei turcesc de a împărţi oamenilor dulciuri tradiţionale după o înmormântare.”
La finalul lunii trecute, jurnalista turcă Sedef Kabas a fost arestată şi plasată în arest preventiv pentru „insultă adusă preşedintelui”, după ce a citat la televiziune un proverb considerat ca vizându-l pe Recep Tayyip Erdogan: „Boul nu devine rege intrând în palat, dar palatul devine staul”.
