Familie de români, răpită și torturată de un afacerist din Franța care a vrut să-și facă singur dreptate

0

Un om de afaceri din Franța este acuzat că ar fi răpit, sechestrat și torturat o familie de români după ce unul din membri, angajat al său, ar fi participat la furtul mai multor bunuri de valoare.

Furtul s-a petrecut în 2017, iar afaceristul, după ce a vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, a decis să-și facă singur dreptate.

Potrivit presei franceze, acesta, împreună cu mai mulți apropiați, a intrat înarmat în casa românului, unul dintre suspecți, şi l-au răpit, alături de familia acestuia.

Citește și VIDEO: Un român se laudă cu traiul dintr-o închisoare din Franța: ”Slugoii, pardon, contribuabilii ne plătesc, iar noi o ducem regește”

Apoi, românii au fost duşi pe proprietatea lui Behra şi au fost torturaţi. Au fost arşi cu pistolul termic, au fost supuşi la spânzurări simulate şi tentative de înec şi bagaţi în frigidere.

Românii au fost apoi aruncaţi pe un câmp, undeva în nordul Franţei. După ce au scăpat de chin, românii au mers la cea mai apropiată secţie de poliţie şi au povestit toate grozăviile prin care au trecut.

Inițial afaceristul a fost arestat, apoi eliberat dintr-un viciu de procedură, iar procesul s-a reluat zilele trecute.

Francezul a negat mereu acuzațiile românilor.

sursa: observatornews.ro

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău