Intrarea pe teritoriul Angliei doar cu test COVID negativ, decalată până luni

Măsura conform căreia intrarea pe teritoriul Angliei se poate face doar cu dovada unui test COVID negativ, prevăzută inițial pentru vineri dimineață, ora locală 4:00, a fost decalată pentru luni la aceeași oră, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

Cu toate acestea, regula rămâne valabilă pentru intrarea pe teritoriul Scoției de vineri, ora 4:00.

Astfel, începând cu data de luni, 18 ianuarie, toate persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei doar în urma prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum trei zile anterior.

Sunt acceptate testele moleculare, de tip PCR sau tehnologii derivate, LAMP (amplificare izotermă mediată prin buclă) sau antigen. Rezultatul testului negativ trebuie să fie redactat în original în limbile engleză, franceză sau spaniolă, nefiind acceptate traduceri.

Totodată, certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie prezentat în original şi trebuie să includă următoarele informaţii: numele persoanei testate, data naşterii sau vârsta, rezultatul testului, data prelevării sau recepţionării probei, numele laboratorului care a efectuat testul, datele de contact ale acestuia, precum şi numele dispozitivului de testare. Toate informaţiile disponibile la acest moment cu privire la cerinţele aplicabile testării pot fi consultate la pagina de internet: www.gov.uk.

Citește continuarea pe digi24.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău