Cine este Eduard Florea, românul arestat în SUA după ce i-a amenințat cu moartea pe rivalii lui Trump

Americanii au anunţat că printre cei arestaţi în urma violenţelor de la Capitoliu se află şi un român, membru important al unei organizaţii neofasciste din Statele Unite. Nu este pentru prima dată când el are probleme cu justiţia americană.

Presa americană scrie că românul arestat, pe numele său Eduard Florea, era foarte activ şi racola adepţi ai lui Donald Trump. El ar fi intenţionat să organizeze o nouă acţiune în forţă la Washington şi încerca să adune cât mai mulţi oameni dispuşi să lupte, la propriu, pentru cauza lui Trump, potrivit adevarul.ro.

NBC scrie că românul a fost arestat  după ce agenţii federali i-au precheziţionat casa, în seara de marţi, 12 ianuarie. De aici, din locuinţa din Middle Village, Queens, el ar fi trimis mai multe ameninţări, unele postate online chiar în timpul şi după violenţele de la Capitoliu.

Reţinut marţi seara de agenţii FBI după precheziţie, Eduard Florea ar fi trebuit să se prezinte câteva ore mai târziu, miercuri după-amiază la sediul poliţiei, unde era aşteptat să dea declaraţii.

Citește articolul integral pe adevarul.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău