Serviciul european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus a informat, luni, că noiembrie 2020 a fost cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată în lume, notează AFP, citată de Agerpres.
Perioada de 12 luni cuprinsă între decembrie 2019 şi noiembrie 2020 a avut o temperatură medie cu 1,28 grade Celsius peste temperaturile medii din era preindustrială, a explicat Copernicus în bilanţul său climatic lunar publicat luni.
„Aceste recorduri (de temperatură) sunt în concordanţă cu tendinţa pe termen lung de încălzire globală”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus.
Carlo Buontempo a făcut apel la liderii politici să „vadă aceste recorduri drept semnale de alarmă şi să caute cele mai bune modalităţi de a respecta angajamentele Acordului de la Paris”.
Citește mai multe pe Agerpres.ro