spot_img
- Publicitate -

Israelul atacă dur Europa

Data:

Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a acuzat, marţi, Europa că urmăreşte o politică ostilă evreilor la fel ca la "sfârşitul anilor '30", în urma unei condamnări de către Uniunea Europeană a proiectelor de noi colonii israeliene, relatează AFP

 

"O dată în plus Europa nu a ţinut cont de apelurile la distrugerea Israelului (…) ne-am confruntat deja cu aceasta la sfârşitul anilor '30 şi la începutul anilor '40, când Europa ştia ce se întâmplă în lagărele de concentrare şi nu a reacţionat", a declarat Lieberman pentru postul de radio public.

El a făcut aluzie la declaraţiile liderului în exil al Hamas, Khaled Meshaal, din cadrul primei sale vizite în Gaza, în perioada 7-10 decembrie, care a proclamat că "eliberarea Palestinei, a întregii Palestine, este un drept, o datorie şi un scop", refuzând astfel să recunoască existenţa statului Israel.

- Publicitate -

"Europa şi-a dat singură o palmă. Când sacrifici evrei trebuie să te întrebi cine va fi următorul. La Toulouse, teroristul care a asasinat copii evrei a fost ucis de soldaţi francezi", a adăugat şeful diplomaţiei.

La 19 martie, un islamist radical, Mohamed Merah, a ucis trei copii şi un profesor într-un liceu evreiesc după ce anterior ucisese trei paraşutişti.

"Terorismul atacă evrei dar şi toate ţările şi valorile occidentale", a adăugat Lieberman.

- Publicitate -

Ministrul l-a denunţat, de asemenea, pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. "Hamas cere distrugerea Israelului şi refuză să recunoască Israelul, iar Abu Mazen (numele lui Mahmoud Abbas) susţine această poziţie în timp ce Europa tace", a adăugt Lieberman.

Miniştrii europeni de Externe s-au declarat, luni, la Bruxelles, "consternaţi şi împotriva proiectelor israeliene de extindere a coloniilor" în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est.

sursa: realitatea.net

- Publicitate -

Suedia suspendă spațiul Schengen începând de luni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță o schimbare importantă pentru călătorii în Suedia. Autoritățile suedeze au decis să reintroducă controlul la frontierele interne între 12...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Suedia suspendă spațiul Schengen începând de luni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță o schimbare importantă pentru...

Putin a propus negocieri directe de pace Ucrainei

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri directe...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...
- Publicitate -

India a atacat cu rachete Pakistanul

India a lansat marți mai multe rachete în Pakistan,...

Pană majoră de curent în Spania, Portugalia și Franța

O pană majoră de curent a afectat luni Spania,...

Cutremur de 6.2 în Istanbul. S-a resimțit și în România

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a avut...