spot_img
- Publicitate -

Panică în Asia COREEA DE NORD A INSTALAT racheta balistică

Data:

Coreea de Nord a finalizat instalarea unei rachetei cu ajutorul căreia a anunţat că doreşte să lanseze în decembrie un satelit civil, un tir suspectat de către occidentali şi o parte a comunităţii internaţionale că este un test balistic, a anunţat miercuri agenţia sud-coreeană Yonhap, relatează AFP

Cele trei trepte ale rachetei de tip Unha-3 au fost montate în poligonul de la Sohae (nord-vest), de unde a fost efectuat un tir în aprilie 2012, soldat cu un eşec, a adăugat Yonhap, care citează o sursă din cadrul Guvernului sud-coreean. "O parte dintre muncitori au părăsit instalaţia", a declarat această sursă. Potrivit Yonhap, Phenianul urmează să treacă la instalarea unor echipamente, ca de exemplu radare şi camere, după care urmează umplerea rezervoarelor cu carburant.

Coreea de Nord a fost condamnată de către Coreea de Sud şi aliaţii săi, inclusiv Statele Unite, dar şi de către ONU şi Rusia, după ce a anunţat weekendul trecut că intenţionează să procedeze la un tir de rachetă cu rază lungă de acţiune cu scopul amplasării pe orbită a unui satelit de observare terestră, undeva în perioada 10-22 decembrie.
Acestea apreciază că este vorba despre un nou test de rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, în contextul în care regimul stalinist este vizat de multiple sancţiuni internaţionale, după efectuarea a două teste nucleare, în 2006 şi 2009, în urma unor tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune. Secretarul de Stat amaerican Haillary Clinton a îndemnat marţi, la Bruxelles, atât NATO, cât şi Rusia, să exercite presiuni asupra Phenianului, pentru ca să renunţe la proiect. "Statele Unite sunt profund îngrijorate de recentul anunţ al Coreei de Nord potrivit căruia va proceda la un nou tir de rachetă cu rază lungă de acţiune", a declarat Clinton în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO şi Rusiei la Bruxelles, potrivit unui oficial american.

"Îi îndemnăm pe toţi cei care se află aici să ceară Coreei de Nord să îşi respecte obligaţiile, în virtutea (deciziilor) Consiliului de Securitate al ONU", a adăugat ea. China, un susţinător economic şi singurul aliat al Coreei de Nord, s-a declarat duminică "preocupată" de proiectul nord-coreean, exprimându-şi speranţa ca "părţile vizate să facă un efort să promoveze stabilitatea în Peninsula Coreea". Coreea de Nord afirmă că acest tir are scopuri "paşnice" şi că este vorba despre o misiune de natură ştiinţifică destinată plasării pe orbită a unui satelit civil.

sursa: realitatea.net

Vreme deosebit de rece în Prahova. Val de ploi la Ploiești

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea rămâne rece la Ploiești, iar meteorologii anunță un nou val...
- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Vreme deosebit de rece în Prahova. Val de ploi la Ploiești

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo...

Câte mașini sunt înregistrate la Ploiești. „N-avem parcări!”

Numărul autoturismelor înregistrate în Ploiești a crescut de la...

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Suedia suspendă spațiul Schengen începând de luni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță o schimbare importantă pentru...

Putin a propus negocieri directe de pace Ucrainei

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri directe...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...
- Publicitate -

India a atacat cu rachete Pakistanul

India a lansat marți mai multe rachete în Pakistan,...

Pană majoră de curent în Spania, Portugalia și Franța

O pană majoră de curent a afectat luni Spania,...

Cutremur de 6.2 în Istanbul. S-a resimțit și în România

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a avut...