Un bărbat a învins cancerul de două ori, apoi a câştigat 4,6 milioane de dolari la loto

0
Screenshot_19_c2477.png

Screenshot_19_c2477.png

Stu MacDonald, un bărbat din Oregon, a dus două bătălii cu cancerul, învingând boala în ambele cazuri, apoi a câştigat 4,6 milioane de dolari la loteria de stat. Soţia sa, care i-a fost alături tot timpul, îi spunea în fiecare săptămână să nu uite să cumpere bilet la loterie.

Bărbatul nu a precizat ce va face cu banii, nici nu a fost de acord să dea interviuri sau să permită publicarea de imagini cu el.

Stu MacDonald a dus o dublă bătălie cu cancerul, reuşind să învingă boala de fiecare dată, iar la scurt timp, bărbatul a câştigat şi 4,6 milioane de dolari la loteria de stat, informează CNN.

„Sunt un tip foarte norocos. Am supraviețuit cancerului de două ori și iată, acum am câştigat la loto. Este uimitor”, a spus el într-o declarație, scrie Observator.tv/.

Totuşi, după achitarea tuturor taxelor, a rămas cu aproximativ 1,5 milioane de dolari, o sumă deloc de neglijat, pe care Stu MacDonald nu a precizat cum o va cheltui.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Loteriei din Oregon a declarat pentru CNN că bărbatul nu a fost de acord cu niciun interviu sau cu publicarea de imagini cu el.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău