fbpx

descărcare_17e88.jpg

Baronul mexican al drogurilor Joaquin Guzman, alias "El Chapo", a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață și la o pedeapsă suplimentară de 30 de ani de închisoare de către un tribunal de la New York, scrie Ziare.com.

La audierea de miercuri pentru stabilirea pedepsei, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este "o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi".

Potrivit Ministerului Public, fostul lider al cartelului este responsabil de importarea sau de încercarea de a importa cel puţin 1.200 de tone de cocaină, peste 49 de tone de marijuana şi peste 200 de kilograme de heroină, precum şi de metamfetamină.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

După ce a fost extrădat din Mexic, în ianuarie 2017,"El Chapo", este deţinut într-o închisoare ultrasecurizată din Manhattan, Metropolitan Correctional Center (MCC).

În 12 februarie, el a fost declarat vinovat în 10 capete de acuzare, după trei luni de proces ce au documentat extrema violenţă şi corupţie a cartelurilor.

Cel mai probabil, ”El Chapo” va fi încarcerat în penitenciarul de maximă siguranță „Supermax” din Florence, Colorado.

sursa ziare.com, foto latimes

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg