fbpx

canicula-franta_366e6.jpg

Franța se pregătește pentru un val de caniculă fără precedent pentru luna iunie. Meteorologii anticipează că temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius săptămâna aceasta, ceea ce ar fi un record istoric pentru această lună, scrie BBC News.

Temperaturile vor depăși 35 de grade Celsius luni și vor urca până la sfârșitul săptămânii, cele mai calde zile fiind joi și vineri. Nordul țării, inclusiv Parisul, va fi cel mai afectat de caniculă.

Autoritățile au instalat fântâni temporare, iar piscinile publice vor fi deschise până târziu, astfel încât oamenii să se poată răcori pe tot parcursul zilei. De asemenea, sunt luate măsuri speciale și pentru a-i proteja pe vârstnici, care pot primi îngrijiri medicale și sticle cu apă în punctele medicale instalate pe străzi.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Umiditatea ridicată va face ca cele 40 de grade Celsius să se resimtă ca 47 de grade, în Paris. De asemenea, temperaturi-record s-ar putea înregistra săptămâna aceasta și în Germania, Elveția și Belgia.

Meteorologii avertizează că acest val de caniculă seamănă cu cel din Franța din august 2003, când aproape 15.000 de oameni au murit. Atunci, temperaturile au atins 44,1 grade Celsius pe 12 august.

Acum, în Paris, autoritățile au activat „nivelul trei” de caniculă extremă. Nivelul patru, cel maxim, nu a fost folosit niciodată până acum.

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg