aD00NDAmaGFzaD1kODRkNTc2MjI3NmQ5ZWU5YTQ0MjYwMjE1MzY1YmRiZg.thumb_a5709.jpg

Unele secții de vot din străinătate au trebuit să recurgă la improvizarea unor noi urne după ce cele pregătite de personalul secțiilor au fost umplute. Au fost înregistrate două astfel de cazuri, a declarat președintele Biroului Electoral responsabil de Diaspora.

„Oamenii nu se așteptau la o asemenea avalanșă și n-au fost pregătiți cu urne suplimentare și au trebuit să-i primească pe oameni să voteze și să găsească o soluție. S-a procedat la sigilarea urnelor respective care sunt arhipline de față cu toată lumea, s-a semnat un proces verbal. Am primit două semnalări până acum”, a declarat, duminică, Florentina Vasilățeanu, potrivit Mediafax.

Alianța 2020 USR-PLUS a solicitat noi urne de vot pentru Diaspora.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Sunt mii de oameni care așteaptă să voteze în Diaspora, iar urnele de vot sunt, la propriu, neîncăpătoare. Procesul de votare a fost suspendat în Madrid pentru că buletinele de vot nu mai aveau unde să fie introduse. În afara secției de vot tensiunea este imensă, după experiența din 2014, când cetățenii români din Diaspora nu au putut vota la timp”, potrivit unui comunicat al Alianței 2020 USR-PLUS.

Potrivit sursei citate, delegații Alianței 2020 USR-PLUS au cerut obținerea „unor dispoziții clare” din partea Biroului Electoral pentru secțiile de vot din străinătate.

Reprezentanții Alianței îi acuză pe președinții secțiilor de vot că întârzie această procedură.

„Românii din Diaspora se simt din nou păcăliți, iar statul român eșuează în a asigura exercitarea dreptului fundamental la vot. În lipsa unor soluții oficiale, suntem în situația în care Alianța 2020 USR PLUS a solicitat tuturor membrilor din Madrid să încerce să calmeze tensiunea de la cozile la vot, pentru a evita blocarea pe termen lung a procesului de vot. Solicităm ferm autorităților române să urgenteze procesul prin care sunt puse la dispoziția cetățenilor care votează în secțiile din Diaspora noi urne de vot și să ia toate măsurile necesare pentru urgentarea procesului de vot. Orice încălcare a dreptului de vot va fi pedepsită potrivit legii, iar noi ne vom asigura că toate situațiile de acest tip vor fi aduse la cunoștința autorităților”, conchide sursa citată.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg