fbpx

62038496_c214c.jpg

Cel puţin 29 de turişti germani, 11 bărbaţi şi 18 femei, şi-au pierdut viaţa miercuri într-un accident rutier petrecut pe insula portugheză Madeira, potrivit stirileprotv.ro

Accidentul a avut loc în localitatea de coastă Canico, la ora locală 18:30 (17:30 GMT). Vehiculul la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de persoane a părăsit carosabilul într-o curbă şi s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă. Şoferul autobuzului, care se pare că a pierdut controlul asupra vehiculului din motive ce urmează să fie investigate, precum şi ghidul care însoţea grupul de turişti, au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă.

Bilanțul victimelor

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, inclusive doi cetăţeni portughezi. Persoanele rănite au fost transportate la un spital din oraşul Funchal. Trei au fost operaţi, 23 se află sub observaţie şi doi au fost externaţi, potrivit informaţiile transmise de agenţia de presă Lusa.

Unul din pasagerii internaţi a încetat din viaţă la spital, conform anunţului făcut miercuri seara de un purtător de cuvânt al spitalului, care a menţionat că printre victime nu se numără copii.

Turiştii din autocarul răsturnat aveau vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.

Guvernul regional din Madeira a decretat trei zile de doliu.

Citește continuarea pe stirileprotv.ro

sursa foto: stirileprotv.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg