O tânără mamă și partenerul ei au fost condamnați la închisoare pe viață după ce și-au lăsat copilul de patru luni într-un leagăn, timp de 14 zile.
Micuțul Sterling Koehn a fost găsit sângerând pe gură, după ce a stat două săptămâni într-un leagăn.
Atunci când medicii l-au găsit, era infestat de viermi. În urma autopsiei s-a stabilit că bebelușul a murit de malnutriție, deshidratare și infecție cu E. coli, cauzată de faptul că nu i-a fost schimbat scutecul timp de două săptămâni.
Procurorul de caz a declarat că scutecul copilului, neschimbat zile la rând, a atras gândaci, care au lăsat ouă. În urma rănilor la care a fost supus, pielea micuțului s-a infectat.
Copilul avea doar 3 kilograme, stătea cu ochii deschiși și privirea fixă. Medicii legiști au apreciat că a stat în scrânciob, neîngrijit, între 9 și 14 zile.
Potrivit The Sun, Cheyanne Harris, în vârstă de 22 de ani, nu a trădat nicio emoție atunci când judecătorii i-au citit sentința, în New Hampton, Iowa.
De doar patru ore au avut nevoie jurații pentru a ajunge la concluzia că femeia se face vinovată de crimă de gradul 1 și neglijență cauzatoare de moarte, motive suficiente pentru a sta după gratii toată viața.
Tatăl copilului, Zachary Koehn, își va petrece, la rândul lui, toată viața în pușcărie.