catei-la-usa-spitalului.jpg

Scene emoționante s-au petrecut într-un spital, unde un om al străzii a venit pentru a primi îngrijiri medicale. Omul nu avea pe nimeni, cu excepția a patru căței, care l-au așteptat în fața intrării în spital, fără să intre înăuntru. 

Întâmplarea care a avut loc în spitalul regional Alto Vale din Brazilia și a fost povestită de o asistentă, Cris Mamprim. Bărbatul fără adăpost, Cesar, a intrat în spital pentru a primi tratamentul împotriva unei boli cu care se confruntă de multă vreme iar patrupedele l-au așteptat cuminți la intrare, de unde nu s-au mișcat ore întregi. 

Medicii și asistentele din spital au aflat repde ce era cu cățeii de la intrare și au fost absolut impresionați, mai ales că animalele afișau o îngrijorare aproape umană, relatează Digi24.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Când starea lui Cesar s-a îmbunătățit, asistentele le-au permis câinilor să intre în salonul bărbatului. Omul și-a împărțit hrana primită în spital cu animalele. „Vă rog să mă credeți. A mâncat puțin și a oprit și pentru câini”, a povestit Cris.

Omul a ajuns înapoi pe străzi, după externare, împreună cu cele patru suflete. 

ceresetorul-de-la-spital.jpg

sursa: digi24.ro


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Național
  • Luni, 14 Ianuarie 2019
  • De Mihai Popescu

Un copil de 11 luni a murit de gripă

Un băiețel în vârstă de numai 11 luni, din București, a murit răpus de o formă severă de gripă, noaptea trecută, la Spitalul Grigore Alexandrescu. Cu numai câteva ore înainte, mama micuțului a...