veste galbene.jpg

O filmare cu o cameră video integrată în casca unui jandarm, surprinde momentul în care, sâmbătă, forțele de ordine și protestatarii Vestelor Galbene s-au încleștat în fața Arcului de Triumf din Paris.

Executivul francez a aprobat recent o majorare a taxelor pentru carburanţi de 7,6 eurocenţi pe litru pentru motorină şi de 3,9 eurocenţi pentru benzină, pentru a reduce utilizarea autovehiculelor poluante şi a promova energia curată.

Asta a adus nemulțumiri în rândul francezilor, iar în data de 17 noiembrie a avut loc primul protest al vestelor galbene. Vestele Galbene şi-au continuat și luni acţiunile în întreaga Franţă, provocând pierderi de carburant în Bretagne şi blocaje pe mai mulţi kilometri la frontiera cu Spania, iar fronda a cuprins, de asemenea, licee, care denunţă reforme în domeniul Educaţiei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Premierul francez a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a creşterii taxelor pentru carburanţi. Philippe a anunţat decizia într-un discurs televizat după ce s-a întâlnit cu parlamentarii partidului aflat la putere.

Potrivit unor surse guvernamentale, Guvernul francez va lua și alte măsuri care au ca scop calmarea situaţiei, după ce Franța a fost afectată de violențe greu de imaginat pe străzile din Paris și alte orașe importante din țară.

sursa: observator.tv, digi24.ro


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.