kiinh2f_john-allen-chau-instagram_625x300_21_November_18.jpg

Un american a fost ucis cu săgeți după ce a încercat să contacteze un trib din insulele Andaman (India) care încă trăieşte în Epoca de Piatră.

Tânărul explorator american, John Allen Chau, în vârstă de 27 de ani, a plătit pescarii din zonă ca să-l ducă pe insula indiană North Sentinel, unde în mod normal accesul este interzis fără un permis special, extrem de greu de obţinut. Pe insulă trăieşte un trib rupt de civilizaţie, format din circa 40 de persoane, care trăiesc încă ca în Neolitic, scrie NDTV.

Poliţia i-a reţinut pe pescari, care au încălcat legea ducându-le pe american pe „insula interzisă”. Aceştia au relatat că în momentul în care bărbatul a ajuns pe plajă, în dimineaţa zilei de 16 noiembrie, a fost atacat cu săgeţi.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

A continuat să meargă, în ciuda rănilor, până când un membru al tribului i-a aruncat o funie după gât şi a început să îl târască pe nisip. Pescarii s-au întors a doua zi şi au găsit cadavrul lui Chau pe ţărm. Au revenit în Port Blair şi au alertat cunoscuţii defunctului, care au contactat ambasada SUA.

Un apropiat al americanului, anchetat de poliţia din India, a dezvăluit că bărbatul voia să proprovăduiască creştinismul printre băştinaşi. Membrii tribului primitiv sunt cunoscuţi pentru ostilitatea lor faţă de străini, astfel că, pentru a preveni incidente de acest fel, guvernul Indiei a interzis accesul pe 29 de insule din arhipelagurile Andaman şi Nicobar unde trăiesc astfel de populaţii rupte de civilizaţie.

627x0.jpg

sursa: ndtv.com


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.