fbpx

iStock-834340572-630x378.jpg

Unul dintre motivele pentru care China a reuşit să devină a doua economie a lumii este acela că a creat zone economice cu statut special, care au atras investiţii şi au devenit adevărate hub-uri tehnologice.

Un exemplu e dezvoltarea uluitoare a oraşului Shenzhen, transformat în doar 40 de ani dintr-un modest sat de pescari, într-o metropolă cu 12 milioane de locuitori.

Acum 40 de ani, Shenzen era doar un sat de pescari de pe coasta sudică a Chinei. Azi e oraşul cu cea mai rapidă expansiune din lume şi unul dintre centrele unde e concentrată bogăţia Chinei.

Firmele occidentale au venit unele după altele, iar fabricile au răsărit peste tot, producând pe bandă rulantă marfă şi electronice ieftine, copiate după modele occidentale. Până când producătorii au înţeles un lucru.

Startup-urile din domeniul tehnologiei au înflorit în oraşul mai cald şi mai puţin poluat decât Beijingul, aducând inovaţii în inteligenţă artificială, robotică şi vehicule electronice. De la recunoaştere facială la o întreagă piaţă, cea mai mare din lume, care funcţionează aproape complet fără bani gheaţă şi fără plăti cu cardul.

Toate aceste inovaţii sunt susţinute de Guvern, în încercarea de a evolua de la „fabricat în China” la „conceput în China”. Iar ascensiunea economiei chineze e incontestabilă, deşi nu e clar dacă va reuşi să răstoarne dominaţia americană. Dar dacă o face, probabil că Shenzhen, oraşul construit într-o generaţie, va fi avut o mare contribuţie.

Sursa: Știrileprotv.ro

Foto: iStock

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A început în presă scrisă, a făcut TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web, el fiind cel responsabil de ”problemele” site-ului dar și de noutățile tehnice și de aspect pe care le vedeți pe Observatorulph.ro.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg