autobuuuuuuz.jpg

Ce ar putea fi în mintea celor care simt nevoia organică să dea ”tunuri”? Poate ceea ce s-a întâmplat la licitația pentru autobuzle din București ține de naivitate, însă este un subiect care merită analizat. Primăria Capitalei, prin vocea Gabrielei Firea, anunță că va achiziționa 400 de autobuze turcești, la prețul de 250.000 de euro, plus TVA. Mai mult, se susține că ar fi nevoie de 1500 de autobuze, 400 reprezentând doar prima tranșă. Fără prea mari eforturi am găsit același model, la 140.000 de euro...

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunțat câștigătorul licitației pentru cumpărarea de autobuze noi în București - o măsură care este necesară pentru decongestionarea traficului rutier. Edilul șef a precizat că 400 de autobuze de tip Euro 6 vor fi livrate în București, în perioada următoare, câștigătorul acestei licitații fiind o asociere între două firme.

Gabriela Firea a explicat că viitoarele autobuze care vor circula în Capitală vor fi dotate la standarde europene. Toate vor beneficia de instalații de aer condiționat - aceasta fiind una dintre cele mai mari probleme ale călătorilor RATB în timpul sezonului cald, respectiv lipsa aerului curat în mijloacele de transport.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De asemenea, autobuzele vor fi dotate cu un sistem ”modern de informare a călătorilor”, vor avea un ”acces facil” pentru persoanele cu dizabilități și vor dispune de supraveghere video atât la exterior, cât și în interior. Prima livrare din lotul de 400 de autobuze va avea loc ”în această vară”, iar, într-o primă fază, vehiculele noi le vor înlocui pe cele cu probleme tehnice.

Așadar, o afacere cu o primă tranșă de 119.000.000 euro (tva inclusă). Conform descrierii, am căutat același tip de autobuz și l-am găsit alibaba.com, AICI, la... 140.000 de euro/bucată. Trecem peste aplicarearea unui eventual discount de volum, și constatăm că pe alibaba.com, unul dintre cele mai mari site-uri de vânzări din lume, prețul pe bucată este la jumătate. O mai fi câte un autobuz ascuns în fiecare dintre cele livrate? Sau turcii le livrează direct cu șofer pre-plătit pe 10 ani și câte 5 shaorme pe fiecare scaun? 

Conform legislației achizițiilor publice, Primăria nu poate cumpăra în mod direct la această valoare, fiind obligată să organizeze licitație. Sună frumos, transparent și legal?  O fi sunând, dar poveștile din spatele licitațiilor sunt cam așa: în stabilirea criteriilor din caietele de sarcini, cei care le întocmesc trec tot felul de condiții. Printre ele se strecoară și câteva, după ”chipul și asemănarea” viitorului câștigător”. O schemă clasică în România de sifonare, cu dedicație, a bugetelor.

Pentru a avea o imagine completă a diferenței, un calcul la prețurile standard indică următoarele valori: Prima achiziție a fost de 100 de milioane de euro. Aceasta reprezentând doar un sfert din necesarul estimat, înmulțim cu 4 și ajungem la 400 de milioane. Adaugăm și TVA-ul și gata jumătatea de miliard. Dacă în realitate aceste autobuze costă la jumătate din valoarea cu care a fost adjudecată licitația, priviți cu simpatie și înțelegere un beneficiu al celor implicați de un sfert de miliard de euro.

Pentru ca alții să nu apuce să se aplece asupra detaliilor, primărița Firea a aruncat imediat o temă în spațiul public: „Imediat după conferinţa de presă pe care am susţinut-o azi, în jurul orei 15,00, în care am anunţat finalizarea activităţii Comisiei de licitaţie şi, prin urmare, faptul că în curând în Bucureşti vom avea 400 de autobuze Euro 6, am primit mai multe ameninţări, atât pe contul personal de facebook, cât şi pe mail, din partea nu ştiu cui, pentru că nu pot să identific, nu sunt o instituţie care se ocupă cu astfel de proceduri. Pe scurt, ce anume se revendica: de ce o companie din Turcia a câştigat această licitaţie, şi nu o companie din altă ţară?” 

Să pui asemnea întrebări nu înseamnă că ameninți, ci că vrei aflarea detaliilor care fac diferența, care aduc lumină într-o poveste de interes public. Sunt întrebări firești, în condițiile în care o ofertă Mercedes, pe vehicule cu aceleași caracteristici, este de  219.500 de euro. Poate turcii de la OTOKAR sunt mult peste nivelul tehnic de la Mercedes. Cert este că Primăria Cluj va cumpăra de la Mercedes 50 de autobuze noi în valoare de 11 milioane de euro.  ”Licitaţia organizată de CTP Cluj-Napoca a fost câştigată de Mercedes, care va livra 50 deautobuze noi, de ultima generaţie, cu o lungime de 12 metri, 86 de locuri pe scaune şi 71 în picioare.

Primăria București poate să vină cu tot felul de explicații savante, însă avem convingerea că sunt suficienți ochi aplecați asupra detaliilor super-business-ului autobuzelor. Poate chiar sunt toate în regulă, iar noi nu ne dăm seama. Poate...

162305bb-8849-4f73-95cd-906350b8017c.jpg


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.