160419_vlad_cosma_101_INQ_Octav_Ganea.jpg

Observatorulph.ro l-a contactat pe fostul deputat PSD de Prahova, Vlad Cosma, despre care televiziunile de știri spuneau că a fugit din țară, posibil în Costa Rica.

Presa centrală a dat, pe surse, că fostul deputat PSD de Prahova, Vlad Cosma, ar fi fugit din țară, acesta neprezentându-se astăzi la sediul DNA din Ploiești unde a fost citat.

Contactat de observatorulph.ro, Vlad Cosma a declarat că este plecat din Ploiești, fiind ziua lui. ”Am anunțat încă de săptămâna trecută la DNA Ploiești că nu mă voi putea prezenta astăzi, întâlnirea cu procurorii fiind reprogramată pentru săptămâna viitoare. Nu am fugit din țară”. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Reamintim că Antena 3 a difuzat, în ultimele ediții ale emisiunii Sinteza Zilei, mai multe înregistrări ale discuțiilor purtate de fostul deputat PSD de Prahova, Vlad Cosma, cu procurorii DNA Ploiești, Lucian Onea, respectiv Mircea Negulescu. Fostul parlamentar susține că aceste înregistrări dovedesc cum anchetatorii l-au pus să falsifice probe împotriva lui Sebastian Ghiță (VIDEO lși STENOGRAME)

În replică, procurorul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, i-a acuzat pe membrii familiei Cosma că fac presiuni și îi antajează pe anchetatori. Onea a declarat că nu a falsificat probe, Vlad Cosma fiind cel care l-ar fi ”turnat” pe Sebastian Ghiă (VIDEO aici)


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.