10951f55-ab89-4eb7-b0a9-76ecb4dabe7c.jpg

Povestea din spatele acestei imagini este una cu happy end. Poate că și criticile din partea opiniei publice au schimbat ceva în abordarea polițiștilor și jandarmilor.

 

Imaginea a fost surprinsă la una dintre intrările în Galeriile Comerciale. Cel care a făcut poza, a avut răbdarea să urmărească episodul până la capăt, sperând că nu va fi martorul unei noi reprize de exces de zel.

Este lădabil faptul că jandarmii sunt de găsit, în patrulare, pe străzile din Ploiești. Celebrele episoade cu mămăițe sau tătăiți care sunt amendați sau bruscați, pentru două legături cu pătrunjel, a stârnit valuri de indignare din partea opiniei publice. Desigur, nu încurajăm comerțul practicat fără reguli, însă în astfel de cazuri, numai de comerț sau evaziune nu poate fi vorba.

În cazul de față, după ce jandarmii s-au îndepărtat, fotograful de ocazie s-a apropiat de bătrânel, curios să afle dacă discuția cu băieții în uniforme a avut urmări:

 

- Ți-au făcut ceva ?
- Nu știu acum, dar mi-au luat datele după buletin. 
- Și ți-au zis de vreo amenda sau că ți le confiscă ?
- Nu, taică...

Omul s-a îndepărtat liniștit, cu gândul că nu suntem mai defecți decât este cazul. Nu și de această dată...

10951f55-ab89-4eb7-b0a9-76ecb4dabe7c.jpg