cross-66700_960_720.jpg

Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, cel puțin 12 soldați au fost îngropați într-o livadă, pe hotarul comunelor Surani și Ariceștii Zeletin.

 

Cei mai bătrâni locuitori își amintesc că aceștia au murit în urma confruntării cu trupele rusești, fiind îngropați în punctul cunoscut ca fiind vârful stânii sau vârful cu cruci.

Identitatea soldaților nemți uciși atunci nu este cunoscută, până acum autoritățile române nefăcând niciun demers în acest sens.

 

Raluca Dragomir a povestit pentru observatorulph.ro ce își amintește tatăl său, care s-a născut și a crescut în comuna Ariceștii Zeletin.

”Am asistat, recent, la o discuție dintre tatăl meu și mai mulți localnici în vârstă, despre soldații nemți care au fost împușcați de cei ruși la sfârșitul celui de-al doilea război mondial între satul Albinari și comuna Surani. Aceștia se retrăgeau spre Transilvania, când au fost surprinși de armata rusă.

Timp de câteva zile, aceștia s-au ascuns într-o livadă de la marginea satului Albinari, localnicii lăsându-le pe prispă câte ceva de mâncare. Până la urmă cel puțin 12 dintre ei au fost împușcați și îngropați în zona vârful stânei. Ar fi bine pentru rudele lor ca trupurile să fie repatriate în Germania”, ne-a transmis Raluca Dragomir.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere Ambasadei Germaniei la București.

foto cu caracter ilustrativ