- Publicitate -

Botez: “Ce-mi oferi pentru 50.000 de euro? Nimic! Doar tăcerea mea. Închid ziarul și mă duc acasă”

Data:

paul_calin_botezPaul Călin Botez este unul dintre foștii jurnaliști de top ai Ploieștiului. Fost redactor șef la Jurnalul de Prahova, sau realizator la televiziunile Alpha Tv Ploiești și Prahova TV, înainte de a pleca din Ploiești la Cluj unde a lucrat ca realizator la Alpha TV Cluj, Paul a fost unul dintre cei doi redactori șefi ai publicație Altphel patronată de Dragoș Pătraru.
În toamna anului 2005, în această calitate, Botez a fost unul dintre generatorii scandalului legat de publicarea mesajelor pe care Miron Mitrea, pe atunci secretar general al PSD, le trimitea prin intermediul yahoo messenger unor colaboratoare. Prin intermediul lor, Mitrea încerca să pună la cale apariția unor scandaluri de presă care îl vizau pe traian Băsescu. Discuția a fost filmată de reporterii Altphel în sediul PSD Prahova și, preluată de presa națională, a generat un scandal imens în acea perioadă.
Dealtfel, până în anul 2008, Dragoș Pătraru și Paul Călin Botez au fost unii dintre cei mai apropiați colaboratori din media a locală ai Robertei Anastase, Pătraru fiind unul dintre susținătorii publici ai candidatului PDL la primăria Ploiești, Andrei Volosevici. În anul 2009, ajuns între timp consilier al președintelui Camerei Deputaților Roberta Anastase, Paul Călin Botez a fost unul dintre organizatorii campaniei electorale prezidențiale a PDL Prahova și, în această calitate, a avut discuții cu fostul său coleg referitoare la posibila colaborare între PDL și ziarul Altphel pe durata campaniei.

Botez: Pătraru a cerut bani contra tăcerii
Aceste discuții au generat scandalul de proporții de astăzi, scandal în care Roberta îl acuză pe Pătraru că “a declarat la televizor că a cerut 50.000 de euro ca să nu atate PDL în campania electorală”. În replica dată pe blogul personal, Pătraru anunță că o va da în judecată pe Roberta Anastase pentru că lucrurile au stat cu totul altfel: “Roberta l-a trimis, în 2009, la negocieri, pe fostul meu angajat, Paul Călin Botez. Acesta m-a întrebat cât costă tăcerea mea în campanie. I-am spus că nu intră în discuție așa ceva. Și i-am mai spus că, dat fiind tratamentul la care sunt supus de către PDL, care încearcă să îmi falimenteze societatea făcând presiuni asupra clienților de publicitate ai săptămânalului altPHel, reclama electorală (reclama din ziar, atenție, nu un pact de neagresiune) costă 50.000 de euro. Desigur, o sumă imensă pentru presa locală, în condițiile în care aceasta acoperă bugetul publicației altPHel pe un an. A încercat să negocieze, dar nu am vrut să cobor, tocmai pentru că nu am vrut să am de-a face din nou cu acești oameni care nu își achită datoriile”.
Contactat telefonic, Paul Călin Botez susține cât se poate de clar că Pătraru a solicitat PDL Prahova în schimbul “tăcerii sale pe perioada campaniei pentru prezidențiale” și aduce în sprijinul declarației sale inclusiv un text scris de Pătraru. De remarcat că prin intermediul acestei declarații, Botez este primul dintre cei implicați care afirmă explicit că jurnalistul Dragoș Pătraru a cerut PDL bani în schimbul “tăcerii” pe durata campaniei și deschide astfel un scandal uriaș pe marginea relației dintre presa locală și partidele politice din Prahova.

“Mi s-a părut o sumă uriașă”
În continuare redăm integral declarația pe care Paul Călin Botez, în acest moment membru titular în Consiliul de Administrație al TVR, a dat-o în exclusivitate pentru www.observatorulph.ro
“Ne-am întâlnit înainte de campania electorală din 2009 pentru a discuta posibilitatea unui contract de publicitate electorală. Am discutat mai multe lucruri. La un moment dat am ajuns la problema financiară unde el a cerut PDL suma de 50.000 de euro. Pe mine m-a șocat această cerere. Mi s-a părut o sumă uriașă, cum mi se pare și acum, și l-am întrebat: “Ok, dar ce poți tu să faci de acești bani?” Mă gândisem că o să ne propună un concept de campanie, ceva în sensul ăsta. În momentul acela mi-a răspuns: “Nimic. Doar tăcerea mea pe perioada campaniei și poate și după aia. Închid ziarul și mă duc acasă”. Dealtfel, Pătraru a și publicat un text pe această temă, text din care citez: “Dacă tot suntem la discuții personale, să vă mai spun una. Înainte de campania alectorală Paul a fost desemnat sau și-a luat el sarcina asta, nu știu, să se ocupe de relația cu presa. Ne-am întâlnit, am povestit și am ajuns la discuția financiară. Nu-l știam pe Paul capabil să poarte o astfel de discuție. Mi-a confirmat că nu este, doza de bun simț fiind în cantități liniștitoare la Botez. Am cerut de la PDL pentru campania electorală suma de 50.000 de euro, sumă care l-a blocat pe prietenul meu care gândește la fel ca mine înainte să fac doi copii, în sume cu care să poți trăi de la o lună la alta astfel încât în ultima săptămână din lună să nu mai ai bani decât de eugenii. I-am făcut un calcul simplu, pe care vi-l spun și vouă: atât am de dat la bancă, în rate de câte 500 de euro, în următorii 20 de ani. Dacă PDL ar fi acceptat afacerea aceasta bună doar pentru mine, aș fi închis Altphelul în a doua zi și mi-aș fi văzut cu echipa de proiectul Prahova TV”.
Așa a descris chiar Pătraru situația, așa că eu nu mai am ce să comentez”.

- Publicitate -

Scandalul Miron Mitrea
Citiți și convorbirea purtată între Miron Mitrea și colaboratoarele sale prin intermediul yahoo messenger, convorbire înregistrată de reporterii ziarului Altphel în toamna anului 2005 în sediul PSD Prahova.
“mironmitrea: materialul privind analiza cantitativa de imagine nu l-ai transmis complet
mironmitrea: celalalt material este excelent
andraornea: LE TRANSMIT DIN NOU
andraornea: MULTUMIM PT EXCELENT
mironmitrea: numai al doilea
andraornea: OK
andraornea: NU STIU DE CE NU POT TRANSMITE FISIERELE. ZICE CA SINT INVALIDE DESI AU MATERIALELE. o ROG PE O COLABORATOARE SA VI LE TRIMITA PESTE O ORA CIND AJUNGE LA ALT COMPUTER. iMI PARE RAU
andraornea: AU FOST VARSATE IN COMPUTERUL MEU DE PE UN MP 3 POATE INCOMPATIBIL
andraornea: DA, SISTEMELE SINT INCOMPATIBILE AM VERIFICAT
mironmitrea: gaseste o solutie
andraornea: AM GASIT. LE PRIMITI IN MAXIM 30 DE MINUTE
mironmitrea: am nevoie de lansarea pe piata cu putyere a discutiei privind modul in care Basescu a santajat UDMR-ul si PC-ul sa intre la guvernare.
andraornea: ok se face
andraornea: DOM PROFESOR E IN BUCURESTI VA PUTETI INTILNI?
andraornea: ARE CURSURI
mironmitrea: Am nevioe de asta pt. ca exista suspiciunea ca marinelu pregateste o strategie privind trecerea si a UDMR_ului in zona imorala.Atac la unguri cu lasarea in ofsaid a lui Tariceanu.Sigur ca atacul privind regionalizarea mafiei este o pregatire de atac la Verestoi legat de Tariceanu.
andraornea: LANSAREA IDEII CU SINDICATELE SUSTINUTE DE BASE O PUTETI CITI SI IN EDITORIALELE DE AZI:)
mironmitrea: Eu nu sunt in Bucuresti.Sunt intr-o intalnire
andraornea: OK
mironmitrea: Da am vazut
mironmitrea: De asemenea trebuie sa facem publica aceasta strategie a marinelului
andraornea: IN CITE ORE VRETI STRATEGIA?
andraornea: MIINE SPER SA APARA MATERIALUL CU BASESCU MASON DIN REVISTA LEGIONARA LIBERTATEA
mironmitrea: ma refer la strategia marinelului privind atacul la Tariceanu prin Verestoi.Cea deschisa de Guse privind regionalizarea mafiei/
andraornea: AM INTELES ASTA PERFECT
mironmitrea: vreaqu sa facem public acest nou atac a lui Basescu la t
andraornea: OK
andraornea: VORBESC IN PRESA
andraornea: TREBUIE SA VA SPUN CA AM STABILIT O COLABORARE CU ION CRISTOIU DEOARECE EU LUCREZ PT INSTITUTUL ASPEN SI … ETC
andraornea: S-A TRIMIS ANALIZA ATI PRIMITO?
mironmitrea: ASPEN Romania va incepe sa functioneze undeva la inceputul anului viitor.Va avea un buget de aproximativ 500000 $
andraornea: FANTASTIC
andraornea: AM VORBIT LA ADEVARUL, RADIO ROM ACTUALITATI, 7 PLUS, CRISTOIU
mironmitrea: bine
andraornea: VA FI RASPINDITA DE PRIETENII NOSTRI DIN PRESA
andraornea: ATI PRIMIT MATERIALELE?
mironmitrea: am primit fara grafice
andraornea: VORBESC DIN NOU
andraornea: E YAHOO DE VINA IMI SPUN COPII DE LA CALCULATOARE
andraornea: ATI PRIMIT GRAFICELE?
mironmitrea: nu intra decat text
andraornea: E YAHOO DE VINA
andraornea: IMI PARE RAU
mironmitrea: ok
andraornea: LE PRIMITI ABIA LUNI CIND VIN EU, SCUZE
mironmitrea: ok
andraornea: E UN VIRUS PE YAHOO IMI SPUN COPII
andraornea: FAC UN MATERIAL CU DATE DESPRE TUDOR TANASE STS. VI SE PARE INTERESANT?
andraornea: A LUCRAT LA UTI”

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cine sunt noii parlamentari de Prahova

Biroul Electoral Județean Prahova a stabilit repartizarea mandatelor de...

Sunteți de acord cu decizia CCR de anulare a alegerilor din cauza influenței Rusiei? Sondaj

Curtea Constituțională a României a decis anularea alegerilor prezidențiale...

Mitul betonului care nu poate fi turnat pe timp friguros. Există soluții!

”Da, betonul poate fi turnat pe timp friguros, dar...

Veți merge la vot la turul al doilea al alegerilor prezidențiale? Sondaj Observatorul Prahovean

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou...

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!
- Publicitate -

Știri noi

A căzut regimul Bashar al-Assad din Siria

Aflat de 24 de ani la conducerea Siriei, cu...

Călin Georgescu, declarații în fața secției de vot: ”Eu am venit aici ca un simbol”

Călin Georgescu s-a prezentat în această dimineață la o...

Călin Georgescu cere susținătorilor să meargă la vot. Biserica, apel la preoți să nu participe la proteste

Călin Georgescu refuză să respecte decizia CCR de anulare...

Cinci tineri au rămas blocați în Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor din Prahova

Salvamontiștii prahoveni intervin în această seară pentru salvarea a...

Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 1-1. Remiză în noroi

Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova au terminat la egalitate,...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Doamna Cristela, o să mâncăm „an apple a day”, pentru a nu deveni constipați ca nație, sperând că vom elimina corect

Dincolo de elucubrațiile prezidențiabilului C.G., recunosc, am urmărit îndeaproape...

Ce se întâmplă cu vacanțele în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ne bucurăm de o libertate pe care părinții și...

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cine sunt noii parlamentari de Prahova

Biroul Electoral Județean Prahova a stabilit repartizarea mandatelor de...

Sunteți de acord cu decizia CCR de anulare a alegerilor din cauza influenței Rusiei? Sondaj

Curtea Constituțională a României a decis anularea alegerilor prezidențiale...
- Publicitate -

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!