- Publicitate -

Spitalele trebuie închise ca să meargă afacerile

vintilescu1La 1 aprilie 2011, trei dintre cele mai moderne unităţi spitaliceşti din Prahova: Urlaţi, Bălţeşti şi Plopeni au fost închise printr-un ordin al ministrului sănătăţii, Cseke Attila. În judeţe precum Harghita şi Covasna nu a fost închisă nicio unitate spitalicească, deşi aceste două regiuni sunt cu mult în urma Prahovei ca industrializare sau densitate a populaţiei. În acest context, nu poţi să remarci faptul că unul dintre criteriile cele mai importante care au stat la baza desfiinţării spitalelor a fost lobby-ul făcut de reprezentanţii sistemului sanitar din diferitele judeţe ale ţării. Sănătatea din Prahova a fost reprezentată de către domnul Cristian Anton vintilescu, fondator al Centrului Medical Mediurg şi director al Direcţiei de Sănătate Prahova. Pentru a înţelege de ce trebuiau distruse cele trei centre medicale şi lăsate în picioare unele pentru care ruină este o etichetă blândă, haideţi să ne reamintim câteva dintre aventurile pe care firma directorului DSP, devenită ulterior doar firma familiei directorului, le-a avut cu sistemul în anii 2009 şi 2010. Pentru a nu ocupa întreaga nostră primă pagină, am considerat că cel mai potrivit este să publicăm în ordine cronologică link-urile către respectivele articole. Vă urăm o lectură amară uşoară.

http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/mediurg-firma-fondata-de-directorul-asp-prahova-transporta-bolnavi-la-spitalul-judetean-dupa-o-negociere-cu-cantec
http://www.observatorulph.ro/latest-news/ultima-ora/manual-de-obtinere-a-contractelor-pe-bani-publici-mediurg-a-castigat-licitatia-la-judetean-dupa-ce-vintilescu-a-anuntat-un-control-care-ar-fi-durat-trei-luni
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/legal-dar-imoral-mediurg-firma-fondata-de-seful-dsp-prahova-consulta-pe-bani-grei-angajatii-spitalului-judetean
http://www.observatorulph.ro/latest-news/ultima-ora/un-caz-ce-a-revoltat-medicii-din-spitalele-ploiestene-o-asistenta-care-a-facut-o-criza-in-garda-a-fost-transportata-mai-intai-la-mediurg-si-apoi-la-spital
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/tatiana-constantinescu-asistenta-transportata-mai-intai-la-mediurg-si-apoi-la-spitalul-public-nu-m-am-certat-cu-colega-mea-nu-am-solicitat-sa-fiu-transportata-la-mediurg
http://www.observatorulph.ro/mihai-nicolae/editorial/despre-cat-ne-costa-sacrifiile-domnului-vintilescu-veti-afla-maine
http://www.observatorulph.ro/observatorulph-exclusiv/sanatate-cu-raspundere-limitatadirector-la-schuller-acord-consultatii-la-mediurg
http://www.observatorulph.ro/observatorulph-exclusiv/sanatate-cu-raspundere-limitata-pierdut-apartenenta-la-psd-o-declar-nula-si-neavenita
http://www.observatorulph.ro/observatorulph-exclusiv/afaceri-ale-familiei-vintilescu-cu-banul-publicmaternitate-deconturi-de-60-25315-de-lei-la-mediurg-de-opt-ori-mai-mult
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/directorul-directiei-de-sanatate-mai-da-o-lovituraautopropunere-pentru-autonumire
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/sanatate-cu-raspundere-limitatavintilescu-s-a-autopropus-si-s-a-autonumit-legal
http://www.observatorulph.ro/mihai-nicolae/editorial/vintilescu-s-a-autodenuntat-in-sfarsit
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/exclusiv-roberta-anastase-prin-firma-mediurg-ofera-analize-medicale-gratuite-pensionarilor-din-colegiul-vest-in-clubul-amenajat-din-bani-publici
http://www.observatorulph.ro/latest-news/eveniment/inca-o-afacere-marca-vintilescu-medicina-de-familie-din-mitica-apostol-preluata-de-mediurg

Aceste articole au fost scrise pe toată durata anului 2010. Până astăzi nu am avut nicio reacţie din partea Ministerului Sănătăţii sau a vreuneia dintre instituţiile statului.
P.S.: Imaginea este preluată astăzi de pe site-ul firmei familie Vintilescu. 

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cum a revoluționat MRS Residence piața imobiliară din Ploiești. Interviu cu cu Dan Aldea, directorul executiv al companiei [VIDEO]

MRS Residence reprezintă în principal un cumul de proiecte rezidențiale despre care absolut toată lumea din Ploiești a auzit. Sub această titulatură în ultimii...

Cum au rezolvat primarii comunelor din Prahova cu puțini locuitori și fără bani problema salariilor funcționarilor

Mult comentata ordonanță privind unele măsuri fiscal bugetare se aplică de multă vreme la unele primării din Prahova. Pentru reducerea cheltuielilor salariale, multe primării...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cum a revoluționat MRS Residence piața imobiliară din Ploiești. Interviu cu cu Dan Aldea, directorul executiv al companiei [VIDEO]

MRS Residence reprezintă în principal un cumul de proiecte rezidențiale despre care absolut toată lumea din Ploiești a auzit. Sub această titulatură în ultimii...

Cum au rezolvat primarii comunelor din Prahova cu puțini locuitori și fără bani problema salariilor funcționarilor

Mult comentata ordonanță privind unele măsuri fiscal bugetare se aplică de multă vreme la unele primării din Prahova. Pentru reducerea cheltuielilor salariale, multe primării...

Ploieștiul va fi Capitala Tineretului din România 2024. Care sunt avantajele [VIDEO]

Un nou episod din podcastul "Ploieștiul Nostru" este dedicat semnării Acordului de Cooperare Privind Acordarea Titlului ,,Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024". Invițatii Alesiei...

Cum s-a produs accidentul de motocicleta de pe strada Mărășești

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază pe strada Mărășești, din Ploiești. Potrivit martorilor la eveniment, motocicleta a fost acroșată de un...

Secretele Loredanei Marin, fondatorul Lace Magazin [VIDEO]

Loredana Marin, fondatorul revistei Lace Magazin, a fost invitată în emisiunea lui Bogdan Enache - Proces Verbal difuzată pe platforma Observatorul Prahovean. În cadrul emisiunii,...
Emisiuni
- Publicitate -

Motociclist implicat într-un accident rutier pe strada Mărășești din Ploiești [FOTO]

Un motociclist a fost implicat într-un accident rutier joi după amiază pe strada Mărășești din Ploiești, în zona magazinului Profi. Potrivit martorilor la evenimentului, motocicleta...

Cum răspunde Horia Constantinescu, șeful ANPC, la acuzațiile lui Pescobar după controalele la restaurantele Taverna Racilor

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a răspuns, astăzi, acuzaţiilor lansate de Pescobar, patronul restaurantului Taverna Racilor. Omul de afaceri a...

Tânărul din Lipănești cu care familia a pierdut legătura de o săptămână s-a întors acasă. Ce a declarat polițiștilor

Gabriel Romeo Niță, tânărul din Lipănești cu care familia a pierdut legătură în urmă cu aproximativ o săptămână, s-a întors acasă. Vă reamintim că miercuri...

Enigmele Ploieștiului: Strada unde staționarea este interzisă, dar unde plătești parcarea la SGU

”Cumplit meșteșug de tâmpenie” spunea Ion Creangă, referindu-se la probleme sistemului de educație din vremurile lui. Ar fi spus și astăzi, dacă ar fi...

Lucrări de apă și canalizare de 900 de milioane de euro în Prahova [VIDEO]

Dorin Lețea, directorul HidroPrahova, a fost invitatul lui Bogdan Enache în emisiunea Proces Verbal difuzată pe platforma Observatorul Prahovean. În această ediție a intervenit...
Emisiuni