Primăria Ploiești, executată silit de ANAF pentru neregulile de la Parcul Municipal Vest

0
maxresdefault.jpg

maxresdefault.jpg

Primăria Ploiești a ajuns în situația de a fi executată silit de ANAF din cauza gestionării dezastruoase a fondurilor europene din perioada 2012-2016.

Mai exact, Primăria Ploiești este obligată  să achite la bugetul de stat suma de 2,63 milioane de lei reprezentând o corecție de 25% la fondurile europene folosite la Parcul Municipal Vest.

Ministerul Dezvoltării a aplicat această corecție în urma neregulilor constatate la implementarea acestui proiect de către cei care au condus Primăria Ploiești în mandatul trecut (Iulian Bădescu, Iulian Teodorescu, Cristian Ganea). 

ANAF a emis ieri somația de plată, după ce Curtea de Apel București a respins în data de 21 martie recursul formulat de Primăria Ploiești.  

Observatorulph.ro a anticipat această situație încă de anul trecut: Lista neregulilor la șantierele pe fonduri europene din Ploiești

Povestea parcului transformat în savană

Pe 21 august 2014, Primăria Ploiești anunța printr-un comunicat de presă semnarea contractului de amenajarea a Parcului Municipal Vest. Câștigătorul licitației de atribuire a contractului de lucrări a fost Asocierea: SC Construcții Erbașu SA – SC Pepiniera de VAL D`YERRES DEUX SRL – SC DRUFEC CONS CF SRL, având un preț ofertat de 49.370.346  lei, fara TVA, durata de execuție fiind de 18 luni de la data semnării contractului.

Parcul urma să fie amenajat pe un teren de 541.643 mp, fiind al cincilea din țară ca suprafață.

Ca și la celelalte proiecte cu finanțare europene, termenul limită impus de UE, 31 decembrie 2015, nu a putut fi respectat, astfel încât Primăria Ploiești a fost nevoită să suporte din resurse proprii aproape 7 milioane de lei. Față de valoarea estimată la semnarea contractului, facturile decontate constructorilor au crescut considerabil, ajungând la 73,9 milioane de lei. 

După demisia primarului Bădescu, proiectul a fost continuat de administrația condusă de interimarul Iulian Teodorescu și, ulterior, de actualul viceprimar Cristian Ganea.

Chiar și așa, în urma controlului de la Ministerul Dezvoltării au fost constate nereguli, pentru care s-a emis o notă de corecție de 25%, Primăria Ploiești fiind bună de plată 2,6 milioane de lei.

Banii vor fi plătiți din bugetul local, unde contribuie ploieștenii prin taxe și impozite, până acum nefiind găsit niciun vinovat din Primăria Ploiești.

Reamintim că, după inaugurare, parcul s-a transformat într-o savană pentru că fosta conducere a Primăriei Ploiești nu a anticipat că acesta trebuie întreținut, motiv pentru care mulți arbori s-au și uscat.
Detalii aici: Savana Municipală Vest la două luni de la deschidere Galerie FOTO

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău