plagiat caragiale

În 1902, în societatea românească a izbucnit un imens scandal în care I.L. Caragiale era acuzat de plagiat în cazul nuvelei „Năpasta“. Scârbit de proces, dramaturgul a părăsit definit România Caragiale.

 

Dramaturgul care a copilărit și a învățat la Ploiești, a fost un scriitor care s-a bucurat de succes încă din timpul vieții, atrâgând antipatiile colegilor de breaslă, mai puțin talentați, dar și ale politicienilor, Caragiale fiind având simpatii conservatoare recunoscute.

Scandalul plagiatului a început dintr-o răzbunare copilărească, devenind un scandal care a animat societatea românească de la început de secol XX. În 1901, în luna mai, Caragiale publica în revista „Moftul Român“ un articol în care ironiza un text trimis de un tânăr care semna Caion, dar care, în realitate, era Constantin Al. Ionescu, prim redactor la „Revista Literară“. Imediat, Ionescu scrie un articol în care îl acuză pe Caragiale că nuvela „Năpasta“ este plagiată după piesa „Nenorocul“, scrisă de un autor ungur numit Kemeny Istvan. Episodul a provocat puțină vâlvă, însă Caion revine cu un al doilea articol care îl enervează foarte tare pe Caragiale. În articolul intitulat „Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat“, Caion concluzionează că dramaturgul român a copiat integral opera lui Kemeny, schimbând doar titlul. Caragiale decide să-l acţioneze în instanţă pe Caion pentru calomnie, unul dintre primele procese de acest fel din țara noastră, și îl alege ca avocat pe bunul său prieten Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Publicul a intrat cu bilet la proces Plângerea a fost depusă la Curtea cu Jurați de Ilfov, iar primul termen a fost fixat pentru data de 11 martie 1902. Caragiale fusese inclusiv în Ungaria pentru a-l căuta pe Kemeny Istvan, însă acesta nu a fost de găsit. Scandalul căpătase între timp asemenea proporții, iar cei care ar fi vrut să asiste la proces atât de mulți, încât președintele instanței a dispus ca în sală să se intre pe bază de bilet. În ziua fixată, acuzatul C.Al. Ionescu-Caion a lipsit, trimiţând instanţei un bilet în care invoca „o gripă cu formă nervoasă“ şi solicita amânarea termenului. Delavrancea s-a opus amânării şi termenul s-a ţinut în absenţa lui Caion.

Cum proba existenței autorului de la care a plagiat Caragiale nu a putut fi produsă, Caion a fost condamnat la trei luni de închisoare, 500 de lei amendă şi 10.000 de lei despăgubiri civile. Pentru a i se aduce la cunoștință decizia, a fost fixat un alt termen al procesului. „Bomba“ lui Caion La noul termen, unde s-a intrat tot pe bază de bilet, Caion s-a prezentat însoţit de patru avocaţi şi cu o mare surpriză: el recunoaște că autorul ungur nu există, fiind inventat de el, însă Caragiale a plagiat din Tolstoi.

Procesul a continuat, iar apărătorii lui Caion au adus dovezi prin care au încercat să convingă instanţa că „Năpasta“ lui Caragiale seamănă cu „Puterea întunericului“, a lui Tolstoi, iar acuzaţiile de plagiat erau întemeiate şi au cerut achitarea clientului lor. Caion a fost achitat Într-un final, instanța cu 12 juri a decis să-l achite pe Caion, iar scandalul a fost catalogat drept „o impertinenţă de copil“. S-a vehiculat chiar că „impertinentul“s-ar fi bucurat de suport în cercurile liberale şi din acest motiv ar fi fost achitat. Cert este că dramaturgul a fost inițial mulțumit de verdict, însă, după scandal, opera lui Caragiale, în ansamblu, a fost atacată în repetate rânduri.

Scârbit de toată situația, I.L. Caragiale decide să părăsească România în 1904, pentru a se stabili în Germania, unde a și murit, în 1912. FOTO Imagine din timpul procesului lui Caragiale. De la stânga la dreapta, Vlahuță, Caragiale și Delavrancea.

Sursa foto: wikipedia.org