La data de 04.02.2016  procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Buzău au efectuat un număr de 7 percheziții domiciliare pe raza judeţelor Prahova, Dâmbovița şi Vaslui, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, proxenetism în formă continuată şi șantaj calificat in formă continuată.

 

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012 si până în prezent, a fost constituit un grup infracţional organizat format din trei suspecţi la care ulterior au aderat şi alte persoane şi care, au avut ca scop,  recrutarea, transportarea şi adăpostirea mai multor  persoane de sex feminin, de cele mai multe ori prin constrângere sau inducere în eroare, în vederea practicării prostituției pe teritoriile Greciei, Elveției si Germaniei.

    Există suspiciunea rezonabilă că in cursul lunii ianuarie 2014 doi dintre membrii grupului infracţional au recrutat o persoană vătămată de pe raza judeţului Vaslui, prin inducere în eroare cu privire la natura activității pe care urma sa o presteze pe teritoriul Greciei, respectiv lucrător comercial la un magazin din oraşul Salonic.

 

    Pe fondul situației materiale precare, victima a acceptat promisiunea, astfel că suspecții au pus-o la dispoziția unui alt suspect care a transportat-o cu o cursă de autocar la Salonic fiind ulterior  plasată într-o locuința închiriată de către acesta unde a fost obligată să practice prostituţia.

    Profitînd de neatenţia suspectului, persoana vătămată a reuşit să se refugieze într-o altă la locuință de pe raza oraşului Salonic  închiriată de către alţi doi membrii ai grupului infracţional organizat  care i-au promis sprijin faţă de suspectul care o transportase în Grecia şi ofertă de ajutorare pentru reîntoarcerea în Romania.

    Cei in cauză au transportat persoana vătămată în România fiind  plasată in locuința acestora de pe raza judeţului Prahova şi lipsită de libertate circa 2 luni de zile, sub pază strictă, reținerea actului de identitate şi interzicerea de a comunica cu familia şi cu mediul relațional.

    Ulterior, suspecții au transportat persoana vătămată în oraşul Zurich, Elveția unde au abligat-o să se prostitueze pentru a recupera pretinsele datorii pe care i le imputau pe perioada în care a fost cazată în Romania şi Grecia.

    Victima a fost astfel obligată sa se prostitueze timp de 3 luni într-un club din Zurich, obținând suma de 25.000 CHF, banii obţinuţi fiind însuşiţi de către membrii grupului.

    De asemenea, s-a reţinut că începand cu luna decembrie 2012  cei doi suspecţi, concubini, au îndemnat o persoană vătămată să practice prostituția în beneficiul acetora, pe teritoriul Elveției, în oraşul Zurich, dându-i de înțeles acesteia că  poate obține venituri substanțiale din această activitate.

    Suspecţii  au suportat costul transportului până la  Zurich cu o cursa aeriană în care a fost însoțită de către suspectă  care a plasat-o într-un club şi a determinat-o sa practice prostituția în perioada ianuarie –aprilie 2013, colectând întreaga sumă de bani, după deducerea cheltuielilor curente de întreținere.

    În perioada decembrie 2012 – decembrie 2015 persoana vătămată a fost obligată la practicarea prostituţiei pe teritoriile Elveţiei şi Greciei  până la data la care a reuşit sa-şi  asigure scăparea dintr-o locuință din Salonic.

    În urma exploatării persoanei vătămate prin obligarea la practicarea prostituţiei, suspecţii au obţinut circa 100.000 euro.

    La aceasta suma se adaugă si un alt beneficiu material în sumă de circa 300.000 euro obținuţi de către  cei doi suspecți ca urmare a inducerii în eroare a  unui client fidel privilegiat al persoanei vătămate, cetățean elvețian.

    Suspecţii au procurat un act fals emis de către o unitate sanitară în care se invoca în mod nereal faptul că, copilul persoanei vătămate, suferă de o afecțiune cronică, respectiv epilepsie care necesită o intervenţie chirurgicală  obligând-o pe aceasta să prezinte documentul cetățeanului elvețian. Ulterior, ajutorul umanitar şi financiar a fost acordat de cel in cauză în cuantumul evidențiat, banii fiind însușiți in totalitate de către cei doi suspecți.

    S-a reţinut totodată că în cursul lunii octombrie 2015 suspecţii au agresat fizic persoana vătămată cu obiecte contondente tăietor înțepătoare, respectiv cuie.

    De asemenea,în perioada cuprinsă între jumătatea lunii august 2015 si până la data de 03.01.2016 suspecții au obligat la practicarea prostituţiei o altă persoană vătămată care a fost plasată sub protecția şi sub supravegherea unui alt suspect care a colectat banii astfel obținuți şi i-a remis celorlalți doi suspecți, direct sau prin mandat de transfer.

    În urma activităţii infracţionale suspecţii au obținut un beneficiu ilicit de circa 49.000 euro.

    Ulterior, suspecţii şi-au extins activitatea infracțională şi pe teritoriul României, astfel că in cursul lunii ianuarie 2016 au amenințat, în repetate rânduri, o victimă minoră în vârstă de 15 ani, cu darea in vileag  a unor situații de fapt imaginare pe care i le imputa, respectiv faptul că  se prostitua, situații verosimile însă prin plasarea lor conjuncturala intr-un anumit context, devoalare ce urma sa fie făcută părinților celei in cauză şi mediului ei relațional respectiv unității școlare la care minora este elevă.

    Pentru a nu pune în practică amenințările, cei doi suspecți  au solicitat persoanei vătămate suma de 900 lei, şi pentru ca aceasta nu s-a conformat au pus în practică o primă etapă a actelor de amenințare în sensul ca i-au făcut cunoscut mamei faptul că fiica sa se prostituează şi consumă droguri afirmând ca pot prezenta dovezi in această sens. Ulterior, suspecţii au apelat  victima minoră şi au reiterat solicitarea de remitere a sumei de bani evidențiate, amenințând ca vor oferi şi alte detalii despre faptele imaginare imputate victimei, pe care le vor răspândi şi la unitatea școlara unde aceasta studiază.

    Având in vedere că suspecții au obținut de pe urma activității infracționale beneficii ilicite cuantificate la suma totală de 449.000 euro şi 25.000 CHF în cauză vor fi instituie măsuri asiguratorii.

    La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, vor fi aduse, în vederea audierii un număr de 8 suspecți.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Buzău, SCCO Vaslui, BCCO Prahova, SCCO Dâmbovița.

    Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Jandarmi Mobile Neron Lupașcu Prahova.
sursa: diicot.ro