Viceprimar către primar: Porcule, nenorocitule, mai întâi să vii la muncă şi apoi să mă acuzi!

E clar, la Câmpina Halloween-ul a venit mai devreme. Ședința ordinară de Consiliu Local care a avut loc aseară, s-a finalizat cu un scandal fără precedent în administrația publică locală. Tensiunile dintre Horia Tiseanu, primarul municipiului și viceprimarul Ion Dragomir au ajuns la apogeu. A fost o explozie de nervi soldată cu acuze grave, dar și cu picanterii cunoscute, dar despre care nimeni nu avea tupeul sau bunul simț să discute pe față, în public, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. Tiseanu i-a reproșat viceprimarului că nu-și face datoria așa cum ar trebui, iar  Dragomir a răbufnit. Ce a urmat va rămâne în istorie și va face deliciul discuțiilor private și nu numai pentru o bună bucată de vreme.

Este de notorietate, cel puțin la nivel local, că cei doi lideri ai administrației publice câmpinene nu sunt deloc în cele mai bune relații. Până nu de mult s-au tolerat, însă de câteva luni aceștia nu-și mai vorbesc deloc, dar au reușit să se ignore, să păstreze decența. Totul până joi seară.

Scandalul a pornit în momentul în care Dragomir a adus în discuție, la finalul ședinței, problemele pe care le întâmpina cu societățile care asfaltează în Câmpina atât în cartierul Câmpinița, dar și la intrare în localitate, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Fără să se refere în mod direct la primar, Dragomir a explicat că aceste proiecte sunt prost executate în detrimentul câmpinenilor tocmai pentru faptul că lucrările sunt subcontractate în urma licitației unor firme care nu au capacitatea să se implice în astfel de activități care necesită o desfășurare mare de forță de muncă, utilaje etc.

Deranjat de săgețile aruncate de viceprimar, Tiseanu i-a reproșat acestuia că nu-și face treaba și că are alte interese. A fost scânteia care a provocat scandalul. Ion Dragomir a răbufnit la propriu și, timp de câteva minute, l-a bălăcărit pe acesta în fel și chip de față cu toți consilierii. L-a făcut nenorocit, nesimțit, porc, i-a reproșat că nu vine la serviciu iar exemplele pot continua.

Cearta a continuat atât în sala de ședințe, dar și pe holul Casei Tineretului, acolo unde se organizează ședințele de Consiliu Local.
Curios este că niciunul dintre consilieri nu a intervenit pentru a calma spiritele și toți se uitau fascinați, ca la un spectacol, la tot ceea ce se întâmpla.
Vezi mai jos contractul de asfaltare care a declanșat scandalul monstru între primar și vice, la Câmpina.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău