Afaceri ale familiei Vintilescu cu banul public/Maternitate – deconturi de 60.253,15 de lei, la Mediurg de opt ori mai mult

0

vintilescu1_thumbAnalizele medicale de laborator decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova (CASPh) reprezintă unul dintre domeniile cele mai profitabile ale “pieţei” sănătăţii. În acest domeniu, Centrul Medical Mediurg, firmă condusă de Daniela Vintilescu, soţia directorului Direcţiei de Sănătate Publică Prahova (DSPPh), Cristian Vintilescu, a reuşit performanţe de-a dreptul incredibile. În 2009 şi primul trimestru al anului 2010 firma a decontat la Casă aproape de două ori mai mulţi bani decât Spitalul Judeţean, de trei ori mai mult decât Pediatria sau de opt ori mai mulţi bani decât Maternitatea Ploieşti.

Introducerea episodului viitor
Ideea de a documenta această pistă ne-a fost oferită de unul dintre cititori, care semnează cu pseudonimul “Mielu”, căruia îi mulţumim pentru pontul care s-a dovedit a fi de-a dreptul incredibil. Deci, dacă vă gândeaţi că PDL Prahova păstrează în funcţie un director fost PSD doar aşa, „pentru înaltul profesionalism de care dă dovadă”, ca să folosim o sintagmă de lemn, vă înşelaţi amarnic. Nu, domnul Cristian Vintilescu a fost păstrat în funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică probabil mai ales datorită performanţelor manageriale de care a dat dovadă în sectorul privat. Interesant este că organizaţia PDL Prahova condusă de Roberta Anastase nu a observat şi se face în continuare că nu vede flagrantul conflict de interese în care se află “fondatorul Centrului Medical Mediurg”, cum se recomandă şi acum directorul DSPPh. Cum veţi observa din episodul viitor, cu fondatorul la conducerea sănătăţii prahovene, firma Mediurg condusă de soţia acestuia a beneficiat de nişte încredinţări directe atât de vizibile că nu mai miră pe nimeni. De exemplu, cum Spitalul Judeţean de Urgenţă a descoperit că are nevoie de un contract pentru medicina muncii, după ani de zile în care a avut medic specialist.
Mediurg a primit de două ori mai mulţi bani decât Judeţeanul,
Revenind la pontul oferit de cititorul nostru, iată realitatea seacă, statistică, a unor deconturi care nouă ne-au făcut părul măciucă. Împreună cu cele patru secţii ale sale – Nord, Boldescu, Buna-Vestire şi Obor – Spitalul Judeţean Prahova, cel mai mai mare şi important spital din judeţ, a tratat anul trecut 53.560 de pacienţi. Pentru aceştia, au fost făcute analize medicale a căror valoare decontată de CASPh s-a ridicat la 204.848,52 lei. Vă rugăm să reţineţi că vorbim despre spitalul care deserveşte întreg judeţul Prahova, judeţ cu peste 800.000 de locuitori. În aceeaşi perioadă, Centrului Medical Mediurg – fondator Cristian Vintilescu – director DSPPh, director Daniela Vintilescu, soţia acestuia – i-au fost decontate de Casă analize în valoare de 470.626,01 lei. Adică, că rugăm să reţineţi, mai mult decât dublul analizelor decontate celor patru secţii care compun Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova! Pentru primul trimestru al anului 2010 situaţia se repetă aproape la indigo: Spitalul Judeţean a decontat analize în valoare de 62.995,73 lei iar Mediurg 114.897,81 lei. Lăsându-vă pe dumneavoastră să trageţi concluziile şi pe conducerea PDL Prahova să sesizeze evidenţa, trecem la următorul exemplu la fel de şocant.
… de trei ori mai mult decât Pediatria,
Spitalul de Pediatrie Ploieşti este singurul spital de profil din Prahova. Deci se adresează întregii populaţii a judeţului, la fel ca şi Spitalul Judeţean de Urgenţă. Anul trecut spitalul a tratat un număr de 17.475 de copii şi pentru analizele făcute a decontat 160.103,54 de lei. În acelaşi an, vă reamintim, Mediurg, firma soţiei directorului Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, a decontat 470.626,01 lei. Adică de aproape trei ori mai mult!!! La fel ca şi în cazul Spitalului Judeţean, situaţia se repetă aproape la indigo în primul trimestru al anului 2010: 45.324,64 de lei spitalul de Pediatrie, 114.897,81 lei Centrul Medical Mediurg. Pentru susţinătorii din PDL ai domnului Vintilescu şi ai conflictelor sale de interese, concluzionăm doamnă Roberta Anastase că sistemul public de sănătate prahovean a decontat pentru copii celor aproape o jumătate de milion de locuitori, de trei ori mai puţin decât i-a virat în conturi firmei soţiei directorului susţinut de partidul dumneavoastră la conducerea DSPPh. Reţineţi, vă rugăm, că la baza acestei anchete stau datele puse la dispoziţie de către spitale şi de către CASPh.
…cu o treime mai mult decât Municipalul,
Mai departe haideţi să vorbim despre Spitalul Municipal Ploieşti, unde domnul Vintilescu – fondator al Centrului Medical Mediurg – a susţinut-o pentru numirea în funcţie pe medicul rezident Magdalena Mihalcea, medic care în timp ce conducea spitalul acorda şi consultaţii contra cost la Mediurg. Aşadar, Spitalul Municipal Ploieşti, unde funcţionează singura secţie de oncologie din Prahova, a decontat anul trecut analize medicale în valoare de 330.996,94 de lei şi pe primul trimestru al anului acesta 99.255,65 de lei. Vă reamintim, dragi conducători ai PDL Prahova, că şi faţă de acest spital, Mediurg a decontat mai mult: 470.626,01 de lei pentru 2009 şi 114.897,81 lei centrul medical condus de soţia directorului DSPPh. Adică şi bolnavii de cancer ai judeţului de peste 800.000 de locuitori au meritat şi primit mai puţini bani decât firma fondată de cel care conduce acum sănătatea prahoveană. Cum vi se pare? Normal, nu e aşa?
…de trei ori şi jumătate mai mult decât Infecţioasele,
Înfiorătoare, dragă doamnă Roberta Anastase, este comparaţia cu singurul spital de boli infecţioase din Prahova: Spitalul Movila. Aici, după cum bine cunoaşteţi, sunt trataţi bolnavii de SIDA şi alte boli al căror nume ne e ruşine să-l pronunţăm din cauza subfinanţărilor de care se bucură. Imaginaţi-vă, distinsă doamnă, cam câte analize sunt necesare pentru diagnosticarea unui astfel de bolnav şi cât de scumpe sunt acestea. Ei bine, comparaţia deconturilor de analize medicale pe anul 2009 şi primul trimestru al anului 2010 este zdrobitoare în favoarea Centrului Medical Mediurg fondat de directorul DSPPh pe care partidul dumneavoastră continuă să-l păstreze în funcţie. Cât de zdrobitoare? Vă oferim un motiv de indignare justificată: spitalul a decontat în 2009 doar 137.070,42 de lei iar pe primul trimestru al anului 2010 doar 37.998,95 de lei. Adică aproape de trei ori şi jumătate mai puţin decât firma soţiei directorului susţinut de partidul dumneavoastră.
…de aproape opt ori mai mult decât Maternitatea
Am lăsat special la final Spitalul de Obstretică Ginecologie pentru că, spre ruşinea lui, nu face deloc cinste unei astfel de comparaţii şi iată de ce. Distinsă conducere a PDL Prahova, socoteala simplă de clasa a doua pe care am făcut-o ne-a arătat o situaţie incredibilă chiar şi pentru dumneavoastră. În 2009, “fabrica de copii din Ploieşti”, unul dintre cele mai mari spitale de specialitate din ţară, a decontat analize medicale în valoare de 60.253,15 de lei. Firma condusă de soţia directorului DSPPh, Crisitan Vintilescu, vă reamintim că a decontat pentru acelaşi interval de timp 470.626,01 de lei. Dragă conducere a PDL Prahova, făcând cuvenitele împărţiri şi înmulţiri am ajuns la o diferenţă de… ţineţi-vă respiraţia, aproape opt ori mai mult în favoarea centrului medical privat. Situaţia se repetă aproape identic şi pe primul trimestru al anului 2010. Lăsându-vă să trageţi dumneavoastră concluziile, dragi cititori, vă anunţăm încă de pe acum că următorul episod este cel puţin la fel de exploziv.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău