fbpx

angajatii TCE plangeri dna

După incidentul din urmă cu douăî zile, când liderii de sindicat au fost dați afară de la discuțiile din cadrul Adunării Generale a Acționarilor, conducerea sindicatului de la SC Transport Călători Express au anunțat că vor formula plângeri penale la DNA, cu privire la neregulile de la societate.

Sindicaliștii reclamă faptul că membrii AGA și CA și-au majorat indemnizațiile nejustificat de mult. „Suntem acuzați că facem presiuni pentru măriri salariale, în timp ce noi am solicitat numai indexarea salariului, conform Contractului Colectiv de Muncă. Noi ne pregătim să facem plângeri la DNA pentru că nu ni se pare corect ce se întâmplă. Într-adevăr s-au mărit salariile, dar pentru membrii AGA, care câștigă peste 1.300 de lei/ședință, deși nu se întâmplă nimic bun pentru societate. Lucrările au fost sistate pe tronsonul 102 cu 2, iar acest lucru va conduce ca din banii noștri să fie plătite salariale. Viceprimarul cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu, a anunțat că cerem noi salarii majorate, lucru care este total fals”, a susținut Ion Mișcă, liderul de sindicat de la TCE Ploiești. Precizăm faptul că am solicitat un punct de vedere din partea TCE cu privire la creșterile salariale, dar și cu nivelul indemnizației membrilor AGA.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg