- Publicitate -

Spital de Pediatrie nou și Primărie cu Ghișeu Unic. Sună bine?

spital pediatrie ploiesti

Așadar, să lăsăm la o parte emoțiile, să tragem puțin aer în piept și să judecăm lucid. În 2012 OMV Petrom a sponsorizat Primăria Ploiești cu o clădire de birouri situată în centrul orașului. Pentru realizarea tranzacției, sponsorul a pus o singură condiție: în 30 de luni de la semnarea contractului primăria să realizeze acolo un spital de pediatrie. Conform acestei înțelegeri, spitalul ar fi trebuit să devină funcțional în luna septembrie, anul curent lucru care, așa cum poate observa chiar și o babă chioară, este imposibil de realizat. În aceste condiții, se ridică pe bună dreptate întrebarea: ce facem cu subiectul și obiectul sponsorizării?

După ce am discutat cu specialiști atât în domeniul sănătății, cât și arhitecți, am ajuns la concluzia că acest lucru este imposibil de realizat din punct de vedere legal. Mai mult, Ministerul Sănătății, printr-un punct de vedere trimis redacției noastre la sfârșitul lunii aprilie, spune cât se poate de clar că ideea este una de-a dreptul fantezistă și aproape imposibil de realizat respectând cadrul legal actual.

- Publicitate -

Să introducem datele ca să ne facem o idee despre context:

1. Funcționarii. Ploieștiul este, categoric, orașul „pionier” al campaniei anticorupție: aici au început printre primele arestări din România dosare cu mize uriașe. Chiar dacă au vizat Consiliul Județean (CJ), dosarele “Alexe – Păvăleanu” sau “Cosma” instrumentate în 2014, au avut un impact uriaș mai ales printre funcționarii din administrația publică din toată Prahova și mai ales din primăria Ploiești, instituție care are sediul în aceeași clădire cu CJ. Arestarea primarului Iulian Bădescu de la începutul acestui an s-a produs pe fondul unei stări de maximă tensiune printre funcționari și a creat, realmente, un blocaj decizional al angajaților din instituțiile din subordinea primăriei. Ca și în cazul Consiliului Județean, și la primăria Ploiești anchetele nu au vizat doar “aleși” ci și funcționari. Acest fapt a dus la crearea unei atmosfere de maximă încordare mai ales printre angajații cu funcții de decizie ai instituției.

- Publicitate -

În concluzie, astăzi, în primăria Ploiești, starea generală mai ales a șefilor de departamente poate fi caracterizată de următoarea exprimare a unuia dintre ei cu care am stat de vorbă pe marginea situației clădirii OMV Petrom: “Te-ai tâmpit? Crezi că o să găsești în toată primăria pe cineva care să ridice problema spitalului când mâine poate fi chemat la audieri?”.

2. Aleșii. Vorbesc aici despre atât despre consilieri, cât și despre viceprimari și primarul interimar. O observație despre ineditul situației: Ploieștiul este condus astăzi de trei viceprimari. Așadar, de oameni care au fost aleși pe liste și care aproape fără niciun dubiu nu ar fi visat să candideze la funcția de primar, cu atât mai puțin să o câștige prin alegeri. Acești trei executivi sunt “oameni de partid”, neconturați ca lideri, cunoscuți mai degrabă fie doar ca buni executanți ai ordinului politic, fie ca buni combinatori, tot politici. Ca să fie clar, nu pun aici în discuție calitățile lor profesionale sau umane, vorbesc strict despre capacitatea acestora de a-și asuma decizii care pot influența destinele a 230.000 de locuitori câți numără Ploieștiul astăzi.

Aproape fără excepție, tuturor celorlalți consilieri locali, indiferent de culoarea politică, le poate fi aplicată descrierea de mai sus. În opinia mea, acesta este și motivul pentru care în mandatul 2012 – 2016 Ploieștiul are cel mai slab consiliu local de după Revoluție iar efectele acestui fapt se văd în fiecare zi. În concluzie: a aștepta o soluție de la niște executanți care așteaptă, la rândul lor, direcția “de sus”, este cel mai rău lucru pe care îl poate face comunitatea.

- Publicitate -

3. Politicienii. Cu o singură excepție, viața în organizațiile de partid din Prahova este guvernată de două stări: 1. teama de DNA – „pe cine ai auzit că mai saltă ăștia săptămâna asta?” este laitmotivul “discuțiilor/dezbaterilor interne” – și 2. lupte intestine pentru preluarea puterii de facto în organizații. Interesul public este o chestie pe care dacă o aduci în discuție riști să devii subiect de ironii grobiene. Excepția este, de departe, PLR Prahova, singura organizație care prin mutările făcute în ultimele săptămâni, a devenit categoric vioara întâi în Alianța PSD – UNPR – PC – PLR precum și cea mai puternică organizație politică funcțională în acest moment în Prahova. Punctul de vedere al PLR și nu al primarului interimar Iulian Teodorescu – poate conta realmente în acest moment, însă organizația Grațielei Gavrilescu nu se pronunță în chestiunea clădirii OMV Petrom.

De menționat în acest context și inițiativa lăudabilă a fostului primar, senatorul Andrei Volosevici, care este inițiatorul în interiorul PNL Prahova a ideii unei dezbateri publice pe această temă, dezbatere care a fost anunțată pentru mâine. Deși gândită a se defășura într-un mod opac și lipsit de transparență – fără invitarea presei sau a ONG-urilor la discuții – de remarcat că dezbaterea de mâine este singurul demers concret făcut de vreun politician ploieștean în sensul lămuririi problemei “Spitalului Copiilor”.

4. OMV Petrom. Într-un mod total nefiresc și în totală contradicție cu modul transparent în care comunică pe alte domenii sau în alte zone ale țării, pe marginea acestui subiect care vizează soarta unui „asset” evaluat la aproximativ 10.000.000 de euro, multinaționala nu scoate un sunet, o virgulă, un pixel. De ce? Iată o întrebare serioasă. Foarte serioasă. Mie cel puțin, atitudinea OMV Petrom îmi transmite clar un lucru: cu cât clădirea stă mai mult la primărie, cu atât mai mulți bani și beneficii câștigă OMV Petrom de pe urma tranzacției.

- Publicitate -

5. Societatea civilă. Din nefericire, ONG-urile funcționale în acest moment în Ploiești, dacă nu au primit bani sau beneficii de la primărie, cu siguranță au nevoie de un spațiu tot de la primărie. În plus, niciuna dintre cele identificate de mine ca fiind cât de cât active nu are spiritul civic drept “obiect de activitate”.

6. Mass media. Atomizată, bulversată, într-o cumplită criză financiară, organele media locale își creează și încearcă să impună consumatorului propria agendă care în majoritatea covârșitoare a cazurilor nu are legătură cu realitatea ci, mai degrabă cu necesitățile de comunicare a finanțatorilor. Care finanțatori provin sau au interese directe în mediul politic ori administrativ. Care medii politic și administrativ, așa cum vă arătam, tot în majoritatea lor covârștitoare au cu totul și cu totul alte interese decât “spitalul copiilor” sau destinația clădirii cu care a fost sponsorizat orașul.

Acum, că v-am oferit contextul cât am putut eu de obiectiv, să ne întoarcem la subiectul prezentului text: ce facem cu subiectul și obiectul sponsorizării?

- Publicitate -

Propunerea noastră. Suntem un grup de jurnaliști care, chiar în acest context al unei realități capii și bulversante, vedem în acest moment o oportunitate unică pentru orașul Ploiești. Credem că orașul are șansa reală de a realiza în timp record atât un Spital de Pediatrie modern, cât și o Primărie care să funcționeze pentru, în interesul și cu respect față de comunitate și indivizii care o formează.

Cum pot fi realizate aceste obiective? Foarte, dar foarte succint, opinia noastră este următoarea.

1.Pornind de la premisa cât se poate de clar conturată că relocarea Spitalului de Pediatrie din locația de pe strada Mihai Eminescu în clădirea OMV Petrom este o fantezie, un obiectiv nerealizabil sau rezolvabil dar cu costuri financiare și de timp uriașe, primul pas ar fi, considerăm noi, readucere în discuție a ideii construirii unui nou spital. Este o idee veche vehiculată de-a lungul timpului de lideri ai aproape tuturor partidelor din Prahova, au fost avansate chiar și sume care sunt sub valoarea de 120.000.000 de lei la cât a fost scoasă la licitație operațiunea de relocare. Mai mult, există atât alocări financiare cu destinația Spital de Pediatrie, precum și o susținere publică totală a acestei idei.

- Publicitate -

2. Negocierea cu OMV Petrom și obținerea acceptului pentru schimbarea subiectului sponsorizării din Spital de Pediatrie în Sediu de Primărie și Servicii Publice.

Imaginați-vă că în acea clădire – proiectată pentru destinația de birouri și nu spital – un cetățean cu inițiativă organizează Ghișeu Unic de la care orice solicitant să poată pleca cu problema rezolvată, fără a mai fi nevoie de zeci de drumuri, multe ore ore și nervi tocați pe la ghișeele serviciilor din primărie împrăștiate în acest moment prin tot orașul.

Concret: imaginați-vă că la etajul X al clădirii este creat un circuit prin care, în doar câteva minute, un cetățean sau un agent economic ce are nevoie de o autorizație de construcție trece de la ghișeul Registratură, la ghișeul Cadastru, la ghișeul SPFL, la ghișeul Urbanism, la ghișeul Patrimoniu, la ghișeul Copiator, la ghișeul Electrica, la ghișeul Apa Nova, la ghișeul Dalkia, la ghișeul Distrigaz, la ghișeul Telekom, la ghișeul Rosal, la ghișeul Casierie își depune documentele și se întoarce la termenul comunicat pentru ridicarea tuturor avizelor și autorizației de la ghișeul Eliberări Documente.

- Publicitate -

Ar fi o dovadă de respect față de contribuabil? Noi credem că ar fi!

În concluzie, provocăm toți decidenții Ploieștiului să reflecteze puțin la idee și să treacă repede la fapte. Nu de alta, dar, așa cum spuneam, o astfel de conjunctură ar fi păcat să fie ratată pentru ploieșteni din cauza faptului că niște domni și niște doamne au o sensibilitate aparte fie la DNA, fie la funcții ori cașcaval.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -