Consiliul Județean Prahova nu scapă de contestații, când vine vorba de licitațiile organizate pentru anumite proiecte, în special când vine vorba de lucrări care urmează a fi realizate din fonduri europene.
Pe lista proiectelor unde licitațiile au fost contestate figurează și stabilirea firmei care va acorda asistență tehnică în implementarea sistemului de management integrat al deșeurilor. În acest caz a fost vorba de licitație deschisă online, valoarea estimată fiind de 6.435.220 lei, fără TVA. Contestația la CNSC a fost suspendată până la emiterea deciziei Curții de Apel. O altă contestație în curs de soluționare la CNSC este pentru licitația care viza proiectul referitor la construirea stației de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile Ploiești. O a treia licitație unde au apărut probleme se referă la amenajarea intersecției între DJ 720 – DJ 101I, în comuna Filipeștii de Pădure, unde va fi reluată procedura, documentația de atribuire urmând să fie validată. Alte aproape zece proiecte propuse de CJ Prahova sunt în curs de evaluare sau de întocmire a documentației de atribuire, termenele estimate de finalizare a procedurilor fiind finele lunii mai.