Ghinion pentru un bărbat de aproximativ 60 de ani. În timp ce aștepta pe peron, i s-a făcut rău, s-a dezechilibrat și a căzut în fața unui tren.
Incidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8.50. Chiar dacă pe acea porțiune trenurile merg cu viteză redusă, bărbatul s-a ales cu mai multe traumatisme. Este vorba de traumatism cranian mediu, plagă scalp, traumatism toracic, plagă la braț, dar și fractură de col femural. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Prahova i-au acordat primele îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul a fost transportat cu un elicopter la un spital din București.