Dimineață nefastă pentru 11 persoane, dintre care doi sunt copii. În Cartierul Mihai Bravu din Ploiești, în apropierea cimitirului, a avut loc un accident rutier, cu trei mașini implicate.
Mai multe echipaje ale Salvării și SMURD au ajuns la fața locului. Accidentul a avut loc la 7.41. Din cele 11 persoane implicate, cinci, respectiv patru adulți și un copil, sunt transportate în acest moment la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. „Pacienții prezintă traumanisme craniene minore și excoriații”, ne-a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Prahova.