După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul Cum ajung unele primării din Prahova ”pirați” ai șoselelor, la solicitarea redacției noastre, Consiliul Județean Prahova a reacționat.
Din articol
De mai bine de două luni, Primăria Slănic, prin intermediul unei societăți de transport persoane înființată recent prin votul consilierilor locali, efectuează curse între oraș și comuna învecinată Vărbilău. Navetiștii plătesc pentru o călătorie cu cele două autobuze electrice cumpărate pe fonduri europene suma de 4 lei.
Firma Primăriei Slănic nu are licență de transport județean
Pentru cursele efectuate între cele două localități, Transurban Serv Slănic SRL, firma primăriei, ar fi trebuit să obțină licență de transport de la Consiliul Județean Prahova. În ciuda asigurărilor date de primarul orașului Slănic, Daneluș Costea, că societatea are toate avizele, cel mai important, de la CJ Prahova, lipsește.
O demonstrează răspunsul transmis de instituția condusă de Virgiliu Nanu la solicitarea redacției noastre:
”Instituția noastră (n.r. CJ Prahova) nu a emis licențe de traseu pentru societatea TRANSURBAN SERV SLĂNIC S.R.L.. Acest operator nu figurează ca operator de transport prin curse regulate județene”.
Cum ar putea intra în legalitate
Pentru intrarea în legalitate a firmei de transport public unde Consiliul Local Slănic este unic acționar, conducerea CJ Prahova propune ca cele două primării să devină membri ai Ascoiației de Dezvoltare Intercomunitară ”Mobilitate Prahova”.
În ceea ce privește concurența neloială pe care astfel de companii publice locale de transport o fac celorlalți jucători de pe piața navetiștilor, care au câștigat licitațiile de traseu organizate de CJ Prahova, conducerea menționează:
”Având în vedere obligațiile asumate de Consiliul Județean Prahova prin Contractele de delegare încheiate cu operatorii de transport declarați câștigători la nivelul județului Prahova, considerăm că este necesar ca înființarea traseelor între Orașul Slănic și Comuna Vărbilău să nu afecteze derularea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, operatorii de transport având dreptul de a solicita în instanță daune interese pentru încălcarea de către alți operatori a drepturilor exclusive acordate prin contractele de delegare”.
Cu alte cuvinte, firmele private de transport trebuie să le dea în judecată pe cele ale primăriilor care le ”fură” clienții de pe traseu.
TCE Ploiești va face curse până la Ariceștii Rahtivani
Într-o situație similară se va afla în curând și Transport Călători Express (TCE), societatea Consiliului Local Ploiești care urmează să efectueze curse de călători până la Ariceștii Rahtivani. Este vorba de același program finanțat din fonduri europene prin care au fost cumpărate 22 de autobuze electrice.
Acestea efectuează în prezent curse doar pe trasee TCE din interiorul Municipiului Ploiești. În proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali în ședința de joi, 30 octombrie, figurează introducerea a două noi trasee care vor fi deservite de până la opt autobuze electrice.
Astfel, traseul 310 va avea următorul parcurs: Ploiești – Parc Industrial Ploiești – Dacher – sat Buda – West Park – Bau Elemente – Ploiești, iar 311 va merge pe ruta: Ploiești – Rond RAR – Bau Elemente – Târgșorul Nou – Stoienești – Ariceștii Rahtivani – Nedelea – Retur: Ariceștii Rahtivani – Stoienești – Târgșorul Nou – Bau Elemente – Rond RAR – Ploiești.
În proiect se arată că aceste curse noi ale TCE vor deveni operaționale numai după obținerea licențelor de transport. Teoretic, printre acestea ar trebui să se numere cea emisă de Consiliul Județean Prahova, care se va lovi de aceeași problemă. Cele două trasee se suprapun însă cu cele din zona 12. Aici operează o asociere de transportatori privați, care au exclusivitate în urma câștigării licitației.
