fbpx

Andrei Ispravnic, un cititor al observatorulph.ro, ne-a trimis pe adresa redacţiei un amplu articol despre cel mai tragic bombardament din al doilea război mondial. Este vorba de operaţiunea cu numele de cod Soapsuds, în urma căreia armata americană a bombardat rafinăriile ploieştene. 

In timpul unei croaziere in Bahamas am intilnit pe fiul unui pilot American, al carui tata a scapat cu viata la raidul efectuat asupra ploiestilor. Acesta mi-a trimis documentetia Americana a acestui raid din Aug 1943, care m-a impresionat profund. 
Se stie ca masinaria de razboi a armatei germane a fost suplinita, in mare parte, cu carburanti din solul nostru romanesc, astfel sondele si rafinariile de la noi erau obiective startegice pentru armata germana. 
Autorul documentatiel Andy Rooney, pilot si correspondent de razboi specializat pe razboiul aerian, descrie vieata si starea de spirit a tinerilor ce se inrolau in aviatie. Sansa lor de supravietuire era 1 / 3, ceea ce explica stresul si frica la care acesti tineri erau supusi, avand doar cateva ore de pregatire pana cand urmau sa zboare cu aceste “superfortarete”cu patru motoare. 
Numai in anul 1942, Departamentul de Stat American a comandat 10.000 de bombardiere de tip B-24-S, acest tip de avion fiind tipul cel mai mult construit in timpul razboiului. 
I vara anului 1943, Inaltul Comandament a desemnat ”44 / Forty fourth/ Bombaradment Group” sub comanda Generalului Leon W.Johnson, sa organizeze si sa duca la indeplinire distrugerea rafinarrilor din Ploiesti.  
Zona ploiestilor a fost filmata in prealabil de avioanele de spionaj iar obiectivele ce urmau sa fie distruse erau marcate.  
In urma marilor pierderi suferite in bombardarea Germaniei,  majoritatea pilotilor erau timorati si pentru a-i destinde armata a trimis special din Hollywood pe Tex McCrary. Acesta era unul din cei mai mari public relation artisti, din unitatea speciala a armatei, ce trimitea pe front vedete de cinema si orchestra ca de exemplu pe Glen Miller, care si-a pierdut vieata in Franta dupa debarcare.  
Astfel Tex  McCrary, casatorit cu una din marile frumuseti a acelor timpuri a zburat  in mod special si a facut un „show” pentru relaxarea pilotilor ce urmau sa plece in misiune. S-a prezentat si un film care incepea cu o femeie senzationala goala, iar Tex anunta ca vor avea de a face cu o tinta ca o fecioara virgina deoarce Ploiesti nu a fost inca bombardat.  
Se spunea ca apararea antiaeriana nu e asa de puternica ca pe frontal german, deoarece pilotii romani erau frustati si obositi din cauza lungului razboi din rusia. Se dadea si exemplul unui aeroport di Italia, unde in timpul unui raid adaposturile erau pline de servantii tunurilor antiaeriene, astfel populatia nu avea unde sa se mai adapostesca. Pe film apararea arata bine, dar se mentiona,  sa nu se uite faptul ca erau manevrate de romani satui de razboi. 
Autorul documentatiei continua, spunand ca putini au fost pilotii care au dormit in acea noapte premergatoare a raidului, acestia avand un sentiment neplacut nestiind ce ii va astepta. El descrie cum la popota, fiecare pilot si membru al echipajelor avea locul lui la masa si cum dupa o zi de raid, se vedea cate locuri neocupate au ramas goale, cati
colegii de ai lor nu s-au mai reintors.  
Pentru actiunea de bombardament al Ploiestului au fost facute in prealabil mai lute luni de pregatiri speciale. S-au montat rezervoare  de carburanti suplimentare, care urmau sa realimenteze in timpul zborului si care erau eliminate pe parcursul zborului.  
Escadrila dupa ce a survolat Yugoslavia, a intrat in tara pe la Portile de Fier si s-a despartit in doua formatii pentru a deruta apararea. Aici a fost o problema de decalaj de timp, iar formatiile de vanatoare germano-romane au avut astfel timp sa le intimpine.
Rafinaria din Ploiesti producea 2.2 milioane de titei pe an. Churchill si Comandamentul Fortelor Aliate spunea ca rafinaraia a fost cel mai pretios suport al germanilor pe timpul razboiului.  Analistii erau de parere ca Ploiestiul reprezenta una din tintele vitale ale masinariei de razboi, o tinta functionala si greu de atins, datorita distantelor mari dintre aeroportul de plecare si cel de reaintorcere.  Pentru „Bomb Comand 44” acest obiectiv era cu totul diferit de toate actiunile precedente, din cauza distantei dintre drumul de la baza din
Africa de Nord si reintoarcerea la o baza din Grecia. Ploiestiul era aparat de patru escadrille ME 109 amplasate la Mizil si de mii de tunuri antiaeriene, unele amplasate pe vagonete care puteau circula pe liinile de cale ferata interioare, care aveau viteze de deplasare apropiate cu cele ale avioanelor pe care le urmareau. 
Premergatorii acestei actiuni au avut schimburi puternice de pareri.
Generalul Uzal Ent, dorea sa se faca un bombardament de la mare altitudine si Generalul Ira Eaker, Comandantul Suprem, a refuzat categoric ordonand un bombardament de la cea mai joasa altitudine posibila, cea de 100 m. Astfel s-a facut o gresala fatala, eroare. 
Avioanele “Liberator “ aveau 4 motoare si 5 – 6 membri al echipajului. Ele erau greu de pilotat la mici inaltimi, astfel membri aveau mici sanse de a se parasuta in caz de avarie. 
Primul val a bombardat tancurile petroliere, o mare greseala, astfel sa format un nor de foc si fum, iar al doilea val de avioane zburand in formatie la mica distanta unul de altul, au fost literalmente orbite de cenuse si fum, lansand bombele fara a vedea tintele. 
Au urmat scene disperate. Motoare in flacari, semnale luminoase sau schimburi disperate de mesaje, de genul “capitanul  Bob Mooney lovit in cap”. Copilotul acestuia incearca sa-l scoata din scaun si sa preia comanda, iar ceilalti membrii al echipajului raniti, sangerau pe podeaua cabinei. 
Dupa lansarea bombelor avioanele cu motoare in flacari, nu puteau fi stinse la inaltime joasa, astfel au urmat aterizari fortate cu urmari dezastruoase pentru echipaje. Mesaje de a parasi tinta si de a se indrepta spre Marea Neagra si Grecia au fost transmise tuturor echipajelor, care erau urmarite de aviatia noastra de vanatoare. 
Avioanele care scapau, zburau de multe ori cu doua motoare, cele care ramasesera functionale. Cel mai rau au suferit raniti, din cauza obuzelor ce explodau in jurul avionului si raneau pe majoritatea, pe servanti si piloti. Avionul era de multe ori pilotat de mecanicul de zbor. 
In drum spre Grecia, trebuiau sa se urce la altitudini mari, iar lips oxigenului si  frigul la acele altitudini i-au facut pe raniti si supravietuitori sa inghete de frig. Avioanele fiind in asa hal
deteriorate incat nu mai erau nici etanse. Din pacate zeci de bombardiere, in conditii asemanatoare, cu lipsa de carburanti si cu motoare deteriorate s-au prabusit, iar ranitii nu vor
mai putea povesti cele intimplate fiind morti. Din cele 177 avioane plecate din nordul africei, 160 au ajuns desupra Ploiestilor si 17 au fost doborate deasupra Marii Mediteraneene 
inainte de ajunge la tinta. Din cele 160 de avoiane 73 au fost doborate de avioanele germane, romane si de antiaeriana.  Alte 70 de avioane au fost deteriorate, nemaifiind folosibile, iar pe ruta de reintoarcere spre Grecia inca 4 avioane au fost doborate de avioane germane.  Pierderile umane au fort uriase, 531 piloti si membrii ai echipajului!
Dintre care 100 cazuti si facuti prizonieri. „Am fost uluit..”, povesteste autorul  la finalul acestui raid „..daca sa-r fi folosit un alt tip de avion B16  pierderile nu ar fi fost asa de mari”. El mai spunea „Pe Gen. Johnson, l-am intilnit la Londra dupa acest raid unde a raportat Marelui Comandament. M-a poftit la o cafea si mi-a spus “stii, niciodata nu m-am gandit ca nu ma voi reantoarce”, dealtfel, majoritatea colegilor ziceau ca el nu se va mai reintoarce”. Gen. Johnson a marturisit ca regreta pierderile si suferintele pe care tineri
nostri piloti, majoritatea sub 25 de ani, le-au avut. Regretand totodatda trairiile populatiei, victime a acestui raid. El a mai multumit armatei romane pentru purtarea omenoasa fata de echipajele cazute in prizonierat. „Dar, dragul meu, asta e razboiul iar noi trebuia sa-l invingem”, cu aste cuvinte incheie Gen. Johnson conversatia. 
Gen. Leon W.Johnson a primit “Medalia de Onoare “penrtu operatia numita “SOAPSUDS”. 
Doresc ca prin acest articol amintirea celore ce au pierit si celor ce au suferit sa nu fie uitata de generatia de azi.  
Fotografia: B24- Wikipedia; Ronney- My War
Sursa: cartea My War- Andy Rooney 
 
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro