Sistemul Antigrindină în Prahova este unul care, de-a lungul celor 19 ani de funcționare, a ridicat multe semne de întrebare cu privire la eficiența lui, ba mai mult, o majoritate covârșitoare a fermierilor, beneficiari direcți ai sistemului, afirmă că acest sistem, departe de a face bine, face mai mult rău, în primul rând prin suprimarea precipitațiilor.
Miercuri, 13 noiembrie 2024, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la președinția României, Nicolae Ciucă, a mers în Urlați, în Prahova, la Ferma Agronatura, unde s-a întâlnit și cu reprezentanții fermierilor prahoveni. În condițiile în care Nicolae Ciucă, actualul președinte al PNL, candidează la președinția României, fermierii au dorit răspunsuri cu privire la modul în care Nicolae Ciucă, dacă va fi ales președinte, va da curs rezolvării problemelor lor. În plus, fermeirii au fost interesați în special de răspunsul la întrebarea dacă va fi sau nu repornit sistemul antigrindină.
La întâlnire au fost prezenți Nicolae Ciucă (PNL), candidat la președinția României și fost prim-ministru al țării în perioada 25 noiembrie 2021 – 12 iunie 2023, Mircea Roșca, președinte al PNL Prahova și deputat în cadrul Parlamentului României, Marian Măchițescu (PNL), primarul orașului Urlați, precum și reprezentanți ai fermierilor din județ.
Reamintim faptul că, în data de 26 iulie 2024, ministrul Agriculturii, Ionuț Florin Barbu, a semnat un ordin prin care a decis suspendarea activităților de lansare a rachetelor antigrindină de către Grupul de Combatere Prahova!
„Începând cu data de 26 iulie 2024 și până la data prezentării unui studiu de impact asupra efectelor intervenției active în atmosferă de către Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (…) se suspendă exploatarea și funcționarea operațională a Grupului de Combatere Prahova”, se arată în ordinul de ministru.
Fermierii nu doresc repornirea sistemului antigrindină în Prahova
La întâlnirea cu candidatul PNL la președinția României, Nicolae Ciucă, fermierii au dorit să se asigure de faptul că, în cazul în care acesta va ajunge președinte, sistemul antigrindină nu va fi repornit fără să fie întrunite condițiile legale, inclusiv studiul de impact.
„(…) Pe noi, acest sistem ne dezavantajează foarte mult, astfel încât anul trecut, Prahova, a fost unul dintre cele mai afectate județe din punct de vedere al producțiilor agricole, porumbul a fost integral calamitat, floarea soarelui s-a făcut undeva la 1.000 de kilograme, care nu a acoperit nici costurile, astfel încât cererea noastră principală este (…) opriți sistemul ăsta definitiv!
Sunt niște bani care se cheltuiesc fără scop! Eu vorbesc și în calitate de viticultor. Niciun studiu nu ar arăta că chiar ar proteja 100% și viile, dar, pentru asigurarea grindinei la vii există asigurare, și nu-i scumpă, pentru secetă nu ne putem asigura la nimeni!”, a transmis Adrian Mocanu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice Prahova.
„Sistemul acesta funcționează de 20 de ani și încă nu a fost evaluat!”
„Sistemul acesta funcționează de 20 de ani și încă nu a fost evaluat! Nu este normal să se tragă cu rachete antigrindină în toată țara, de 20 de ani, și să nu existe studii de impact. De când a fost oprit sistemul (iulie 2024 – n.r.), ne plouă! Este ceea ce am observat noi.
De ce în țările vestice nu se trage cu rachete antigrindină? De ce în atâția ani nu au fost în stare să finalizeze cercetările? Să se oprească și să vedem și noi rezultatele studiilor și cercetărilor. Și apoi să decidem dacă este normal să fie continuat!”, a declarat Cosmin Olteanu, fermier și proprietarul fabricii de pâine Oltina, producător aflat în top 3 național pe segmentul de produse de panificație.
Doleanțele fermierilor prahoveni sunt simple și aceștia doresc să se asigure că viitorul președinte al României va fi un partener serios de dialog și că nu va reporni sistemul antigrindină până nu vor exista dovezi solide care să ateste eficiența lui.
Va urma.
Reamintim faptul că Observatorul Prahovean a început un serial despre Sistemul Antigrindină în Prahova, sistem controversat care, în prezent, este suspendat. În județul Prahova sistemul antigrindină a fost suspendat începând cu luna iulie 2024, iar în restul țării începând cu luna septembrie. Scopul acestui serial este, ca pe bază științifică, să tragă fiecare concluzia dacă acest sistem este bun sau rău pentru agricultura și mediul din județul nostru, dacă era necesar și dacă se justifică continuarea lui.
Cum ți se pare subiectul?
Nu au nicio legătură precipitațiile cu sistemul antigrindină. În lunile când nu acționează sistemul de ce nu sunt cantitățile necesare de precipitații care să refacă necesarul de umiditate din sol? Fermierii aceștia mari de irigații nu au auzit? Cei care au semnat listele, majoritatea, care au fermele la distanțe de zeci de kilometri de stațiile de lansare sunt parteneri cu domnii care au ambiții de închiderea sistemului? Să se verifice cât costă o asigurare la un ha de vie/pomi și cât costă protejarea prin sistem la ha. De dat cu părerea suntem campioni dar grav este că încălzirea globală afectează gradul de cultură/înțelegere al fenomenelor climatice.
Decand Nicolae Ciuca poate interzice sistemul antigrindina? E proprietatea lui? Noroc ca nu va ajunge decat la popota garnizoanei.