spot_img
- Publicitate -

(Ne)realizările primarului Volosevici (II). Cum a ratat fondurile europene

Data:

Ploieștiul arată jalnic, iar acest lucru se poate observa doar străbătând orașul de la un capăt la altul. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a „reușit” performanța de a nu implementa, până la această dată, niciun proiect major de infrastructură pentru care erau semnate contracte de finanțare europeană de fostul edil Adrian Dobre.

- Publicitate -

În 2020, fostul edil Adrian Dobre lăsa, în momentul în care și-a încheiat mandatul, proiecte a căror contracte de finanțare euroeană se cifrau la peste 200 de milioane de euro, proiecte considerate majore pentru infrastructura orașului.

În cei patru ani de mandat, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, avea ca sarcina de a urmări derularea contractelor și implementarea proiectelor pentru care exista finanțare.

Legătura Gara de Sud – Gara de Vest și modernizarea piețelor, greu de implementat

Pe lista proiectelor majore figura realizarea unei legături rutiere între Gara de Sud și Gara de Vest, inclusiv modernizarea piețelor din zona gărilor, precum și lărgirea la patru benzi a străzii Grigore Cantacuzino – Podul Înalt în zona pasajului CFR.

Când scăpăm de frig și ploi

Vremea se menține deosebit de rece față de specificul acestei perioade în continuare. Astăzi la Ploiești maxima se va situa în jurul valorii de...
- Publicitate -

Noua cale de acces nu a fost realizată, iar nici despre modernizarea piețelor nu poate fi vorba.

Din contră, în cei patru ani de mandat ai primarului Andrei Volosevici ploieștenii au asistat neputincioși la deteriorarea piețelor din cartiere.

Rând pe rând, piața de la Gara de Sud și din Mihai Bravu au devenit zone neatractive atât pentru comercianți, cât și pentru posibilii clienți. Cât despre mult promisa modernizare a pieței centrale nu s-a materializat în niciun fel.

- Publicitate -

Citește și: Primăria Ploiești, în pragul falimentului și campioana ratării fondurilor europene [VIDEO]

Primii care au sesizat lipsa unei mobilizări pentru finalizarea lucrărilor care viza noua cale de acces Gara de Sud – Gara de Vest au fost cei de la Agenția pentru Dezvoltare Sud Muntenia care au atras în nenumărate rânduri că termenul de finalizare al acestor proiecte este 31 decembrie 2023.

Proiectul venea la pachet cu amenajarea și reconfigurarea carosabilului prin realizarea legăturii Piața 1 Decembrie 1918 – Gara de Vest, realizarea de piste de biciclete, parcare pentru biciclete, trotuare, marcaje și indicatoare rutiere.

Abia săptămâna trecută, municipalitatea a anunțat, în sfârșit, că a obținut „o finanțare de 22 milioane lei, o primă tranșă dintr-o finanțare de aproximativ 81 milioane lei pentru realizarea legăturii rutiere dintre Gara de Sud și Gara de Vest”.

- Publicitate -

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Peste 6400 de cititori au răspuns la...

Proiectul ar fi trebuit să fie gata la finele anului 2023, iar la această dată, indiferent de ce s-ar mai putea spune, nici măcar nu au demarat lucrările.

Citește și: Primarul Andrei Volosevici, ”campion național” la ratarea fondurilor europene [Documente]

0 terminale, 0 piste pentru biciclete, o parcări…

Terminalul multi-modal din zona Nord-Vest, reabilitarea depoului de tramvaie și autobazei pentru troleibuze și autobuze sunt alte proiecte cu finanțare europeană pentru care existau, la nivelul anului 2020, respectiv la finalul mandatului primarului Adrian Dobre, contracte semnate pentru finanțare europeană.

Implementarea proiectului privind terminalul multi-modal ar fi venit la pachet nu doar cu o arhitectură modernă pentru transportul județean, cu condiții mai bune pentru navetiștii care acum nu au acces nici măcar la toalete, dar ar fi adus și spații noi de parcare la nivelul orașului.

- Publicitate -

Prin urmare la Ploiești nu s-au construit încă mult visatele parcări din zona terrminalelor multi-modale, dar nici promisiunile lui Volosevici legate de parcări supraetajate nu s-au materializat.

Citește și: (Ne)realizările primarului Volosevici (I) A creat 0 locuri de parcare în Ploiești

Patru ani pieduți pe apa sâmbetei

Ploieștiul a avut parte în cei patru ani de mandat ai primarului Andrei Volosevici doar de scuze și atacuri la adresa altora.

Pe rând, primarul Andrei Volosevici a invocat fie că proiectele nu au fost corect întocmite, fie că nu existau autorizațiile necesare pentru derularea unor astfel de proiecte, fie că firmele nu au fost interesate să participe la licitații, fie schimbările legislative…

- Publicitate -

Tot timpul a existat o scuză din partea edilului Volosevici și tot timpul altcineva era vinovat de faptul că la Ploiești nu erau demarate lucrările pentru atragerea de finanțare europeană.

Citește și: Navetiștii care ajung în Ploiești își fac nevoile în tufișuri și nu au sală de așteptare. Cei din Brașov vor avea, din martie, cel mai mare terminal verde

În timp ce la Oradea, Cluj, Timișoara, Brașov, Târgoviște și chiar Buzău de la an la an se vedeau schimbări majore prin implementarea proiectelor europene, la Ploiești în cei patru ani de mandat timpul a rămas în loc.

Ce a pierdut Ploieștiul în cei patru ani de mandat ai primarului Volosevici? Timp prețios pentru implementarea unor proiecte majore de infrastructură.

- Publicitate -

Pentru că, în lipsa implementării acelor proiecte pentru care existau contracte de finanțare la începutul mandatului 2020-2024, la această dată nu putem vorbi de proiecte noi. Vorbim de același proiecte pentru care au demarat studiile în urmă cu opt ani. Prin urmare, principalul lucru pierdut la Ploiești a fost timpul. Timpul nostru…

P.S. Așteptăm de la cititori și alte propuneri de nerealizări ale viitorului fost primar Andrei Volosevici.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...