Înscrierea solicitanților din Prahova în Programul Casa Verde 2024 se va face joi, 3 octombrie, începând cu ora 10:00.
Documentele necesare pentru a fi înscrise în aplicație de către persoanele fizice:
a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;
b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; nu vor ti admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”. Extrasele de carte funciară pot ti obținute de solicitant si în format electronic:
e) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.
Observatorul Prahovean a solicitat Administrației Fondului de Mediu (AFM) care gestionează programul Casa Verde să precizeze ce se întâmplă dacă o casă are doi proprietari? Este nevoie ca la înscriere să fie încărcate în aplicația programului doar documentele unuia dintre proprietari sau ale ambilor?
Iată răspunsul AFM:
”În cazul în care imobilul pentru care se solicită finanțare în cadrul Programului este deținut în coproprietate/devălmășie, documentele care se încarcă în aplicație vor fi doar pentru persoana fizică (coproprietar/codevălmaș) care se înscrie ca solicitant. Nu este necesară depunerea documentelor și pentru ceilalți coproprietari/codevălmași”
Atenție, trebuie cont în aplicația AFM!
La această procedură participă doar utilizatorii care au cont creat în aplicație. Contul se creează la adresa https://inscrierionline.afm.ro, CU CEL PUȚIN 24 ore înainte de deschiderea sesiunii de depunere a regiunii pe care doriți să o accesați;
O adresă de email (asociată unui cont de utilizator) poate fi folosită pentru depunerea unui singur dosar. Dacă a fost depus un dosar în cadrul unei regiuni, NU se va mai putea realiza o alta depunere în program pentru nicio altă regiune, folosind aceeași adresă de email;
Contul de utilizator folosit pentru înscrierea în program în sesiunea 2023 poate fi folosit în sesiunea anului 2024, cu condiția ca în sesiunea anterioară (2023) înscrierea să se fi realizat pentru altă adresă și alt solicitant APROBAT. Totuși, vă recomandăm să vă creați un alt cont de utilizator pentru noua sesiune;
Informațiile Nume și Prenume afișate în aplicație, introduse la momentul creării contului, NU impactează în niciun fel depunerea/înscrierea în program. Respectivele informații au rol exclusiv vizual.
Calendarul de înscriere a persoanelor fizice pentru Casa Verde 2024
27.09.2024 10:00 – 27.09.2024 23:59 Regiunea NORD – VEST, Județele: Bihor , Bistrita_Nasaud , Cluj , Maramures , Satu_Mare , Salaj .
30.09.2024 10:00 – 30.09.2024 23:59 Regiunea CENTRU, Județele: Alba , Brasov , Covasna , Harghita , Mures , Sibiu .
01.10.2024 10:00 – 01.10.2024 23:59 Regiunea NORD – EST, Județele: Bacau , Botosani , Iasi , Neamt , Suceava , Vaslui .
02.10.2024 10:00 – 02.10.2024 23:59 Regiunea SUD – EST, Județele: Braila , Buzau , Constanta , Galati , Tulcea , Vrancea .
03.10.2024 10:00 – 03.10.2024 23:59 Regiunea SUD – Muntenia, Județele: Arges , Calarasi , Dambovita , Giurgiu , Ialomita , Prahova , Teleorman .
04.10.2024 10:00 – 04.10.2024 23:59 Regiunea București – Ilfov, Județele: Bucuresti , Ilfov .
07.10.2024 10:00 – 07.10.2024 23:59 Regiunea SUD – VEST, Județele: Dolj , Gorj , Mehedinti , Olt , Valcea .
08.10.2024 10:00 – 08.10.2024 23:59 Regiunea VEST, Județele: Arad , Caras_Severin , Hunedoara , Timis .