„Cum este să nu vezi? V-aș fi putut răspunde dacă aș fi știut cum este să vezi. Din păcate, în lipsa acestui termen de comparație, așa cum binele nu poate fi cunoscut în absența răului, nici eu nu pot spune cum este viața dincolo de întunericul din privire. Lumea mea se simte cu alți ochi”. Sunt vorbele pline de profunzime ale unui om, Mihai Dima, care și-a acceptat destinul și trăiește azi pentru marea lui pasiune: șahul.
Culorile galben, roşu, verde sau albastru nu au nici o semnificaţie pentru el. Nu vede cum e îmbrăcat un om şi nu ştie cum arată la exterior, dar îl „vede” foarte bine în interior şi, intuindu-i caracterul, îl cunoaște mai repede şi mai profund decât un om obişnuit.
„Da, sunt nevăzător cu ochii, dar pot vedea cu celelalte simţuri”, povestește Mihai
Ajuns la 47 de ani, este azi prim vicepreședinte al Asociației Nevăzătorilor din România și un nume extrem de cunoscut printre șahiști. În această perioadă organizează la Ploiești (pentru prima dată în România) Campionatul European de Șah pentru persoane cu deficiențe de vedere. 63 de participanți din 22 de țări. Mărturisește că, dintre toate sporturile, șahul este singurul care se poate juca de la egal la egal.
Povestea de viață a șahistului nevăzător este una pe cât de dură, pe atât de frumoasă. Născut fără vedere, Mihai nu a știut și, probabil, nu va știi niciodată cum se vede lumea la propriu. Atrofie de nerv optic şi microoftalmie, a fost diagnosticul medicilor. Tot ce a realizat în viață a fost mereu pentru că el și-a folosit alte simțuri cu care a compensat deficiența pe care o are.
În tot și toate s-a ajutat de alfabetul Braille
A absolvit Facultatea de litere, secţia română-franceză. A fost profesor la o școală pentru copii nevăzători din Capitală, iar apoi redactor și redactor șef la revista Litera Noastră. În tot și toate s-a ajutat de alfabetul Braille.
A lăsat gazetăria pentru a se ocupa de asociația pe care o conduce de câțiva ani. Are o familie, se consideră un om independent care folosește inclusiv mijloacele de transport în comun. Faptul că nu vede nu l-a împiedicat nicio secundă să viseze și să acționeze în direcția planurilor sale. E un om activ, chiar dacă se numără printre cei peste 100.000 de români cu deficiențe grave de vedere.
Despre pasiunea pentru șah: „este absolut minunat să „vezi” piesele cu mintea”
Pasiunea pentru șah și-a descoperit-o pe la 7 ani, moștenită de la părinți. De atunci „sunt 4 decenii în care este absolut minunat să „vezi” piesele cu mintea. Le atingi şi le vezi cum sunt aşezate pe tablă”. Evident, partidele se desfăşoară pe table speciale, prevăzute cu găuri unde sunt fixate piesele, iar pătratele negre sunt mai ridicate decât cele albe”, povestește șahistul căruia nicio secundă cât am stat de vorbă nu i-a lipsit zâmbetul de pe chip.
„Nu îmi place să îmi plângă oamenii de milă. Sunt o persoană care ca oricare. Muncesc, am o familie și mai ales am prieteni, mulți la număr, nevăzători ca și mine cu care împart pasiunea pentru șah. Cum este să nu știi cum arată cerul, marea, muntele, persoana dragă de lângă tine sau tu însuți?
V-aș fi putut răspunde dacă aș fi știut cum este să vezi. Din păcate, în lipsa acestui termen de comparație, așa cum binele nu poate fi cunoscut în absența răului, nici eu nu pot spune cum este viața dincolo de întunericul din privire. Lumea mea se simte cu alți ochi mult mai aproape de ceea ce înseamnă suflet”.
Îl întreb ce îi place. Îmi răspunde dintr-o suflare: șahul, literatura și echipa Steaua
Ascultându-l pe Mihai Dima îți dai seama cât modestie și câtă erudiție se ascund în acest om. Vorbește impecabil și are un fanastic har al povestirii. Îl întreb ce îi place. Atât. Doar ce îi place. Îmi răspunde dintr-o suflare: șahul, literatura și echipa Steaua. Nu se consideră vreun înțelept, însă mai spune că are niște principii în care crede la modul absolut. Unul dintre ele: „Să trăieşti într-o idee, nu în haos. Să ai o opţiune. Îl prefer pe unul care spune: «Vreau să fiu un om rău», unuia care nu are nici o idee despre ce vrea să facă”.