- Publicitate -

Electrica Furnizare, acuzată de clienți că le-a încărcat facturile. ”Au estimat un consum mai mare ca să plătim cel mai scump kwh!”

Data:

Numeroși cititori ne-au semnalat că Electrica Furnizare a emis facturi pentru un consum de curent electric estimat mult mai mare decât cel real. În consecință, tariful aplicat a fost cel maxim, de 1,3 lei/kwh, în loc de 0,6 sau 0,8 lei, pentru praguri mai mici de consum. Ăn felul acesta, facturile au fost mai mari cu până la 50%.

- Publicitate -

UPDATE Reacția companiei: Cum explică Electrica Furnizare facturile încărcate cu un consum estimat prea mare și ce le promite clienților nemulțumiți

În perioada 1 ianuarie -15 februarie, clienții Electrica Furnizare nu au putut transmite indexul contorului deoarece compania a efectuat lucrări de mentenanță la programele informatice, inclusiv la aplicația myelectrica.

În aceste zile, clienții au început să primească facturile de curent pentru consumul estimat, care a fost mult mai mare decât cel real.

O cititoare ne-a trimis o sesizare pe această temă, acuzând compania că le-a încărcat nejustificat facturile.

- Publicitate -

”Bună ziua, vă scriu fiind foarte indignată de hoția celor de la Electrica Furnizare unde sunt clientă.

După aproximativ două luni si jumătate în care nu s-a putut comunica cu ei am primit factura cu nr 240572238 (pe care am atașat-o) în care aveam de plată suma de 841lei pentru un consum estimat de Electrica de 643 kw pentru 2 luni, în condițiile în care am dat citirea pe data de 16 februarie 2024.

Conform consumului real în perioada 30.11.2023 (index 30270) – 16.02.2024 (index 30975) a rezultat un consum de 705 kw pe o perioada de 78 zile, deci un consum mediu zilnic de 9.03kw si un consum mediu lunar de 280 kw, nicidecum 320kw trecut de Electrica în factură.

- Publicitate -

Pe aceeași factură apare un consum pe 2023 de 1861 kw, adică  un consum mediu lunar de 155 kw.

În răspunsul primit de la Electrica aceștia îmi fac în continuare un calcul persistând cu valoarea de peste 300kw pe lună, rezultânnd conform calculelor lor un consum de 3726 kw anual pe 2023. Se contrazic tot pe ei, după ce au trecut în factura inițială 1816 kw. În felul acesta Electrica mi-a umflat factura cu peste 300 lei în favoarea lor”.

Reacția Electrica Furnizare:

- Publicitate -

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate. Cei mai mulți foști primari ai Ploieștiului, după încetarea mandatului, și-au continuat cariera politică. Alții...

”Începând cu data de 01.01.2023, facturarea consumului de energie se realizează conform Legii 357/2022, astfel:

– pentru un consum lunar realizat cuprins între 0 – 100 kWh, preţul facturat este de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus;

– pentru un consum lunar realizat cuprins între 100,01 – 255 kWh, preţul facturat este de 0,80 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru diferența de consum ce se încadrează în intervalul 255 kWh-300 kWh;

- Publicitate -

– în cazul în care consumul lunar realizat depășește 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la preţul de maximum 1,3 lei/kWh cu TVA inclus.

În data de 15.02.2024, a fost emisă factura de tip estimare nr. 2400572238, în valoare de 831,41 lei, pentru perioada 30.11.2023-31.01.2024, de la index estimat 30270 până la index estimat 30913.

În această factura a fost înregistrată cantitatea de energie de 643 kWh, pentru perioada de 63 de zile, fiind obținut un consum mediu lunar de 311kWh/lună, astfel:

- Publicitate -

Consumul mediu zilnic obținut * 365 zile (numărul de zile într-un an) / 12 luni (numărul de luni într-un an) = 10,21 kWh (643kWh/63 zile) * 365 zile / 12 luni = 311kWh/lună.

În urma consumului mediu lunar obținut, pentru perioada 30.11.2023-31.01.2024, locul de consum în discuție a fost încadrat în tranșa de consum de peste 300 kWh/lunar, cantitatea consumată fiind facturată la prețul plafonat de 1,30 lei.

La emiterea următoarei facturii de regularizare se stabilește consumul mediu zilnic pentru întreaga perioadă de regularizare, în baza căruia se obține consumul mediu lunar real. În funcție de acesta, consumul este reîncadrat în tranșa de consum corespunzătoare și este facturat la preţul aferent tranșei în care se încadrează.

- Publicitate -

Pentru orice informații suplimentare, rămânem la dispoziția dumneavoastră. Echipa Electrica Furnizare”

Cum ți se pare subiectul?

19 COMENTARII

  1. Niște hoți, în cazul meu mau ținut cu un contor defect 3 luni, cu toate că a fost reclamat și dus la verificarea cu precizarea că voi fi facturat după ieșirea rezultatului m-au facturat luna următoarea 3000 lei a urmat o factură de peste 8000 lei cu toate că consumul meu este undeva la 200kw lunar , am ajuns să cer urgentarea verificări contoarului până într-o zi când m-am trezit cu curentul tăiat, am fost in audiență au recunoscut că este abuz dar trebuie să plătesc, au verificat și mi-a dat dreptate a doua zi am fost contactat la curent, am crezut că problemele se rezolvă dar luna următoarea am primit factura cu consumul aberant plus taxă de deconectare și conectare 1000 lei, păi dacă a fost abuziv cum să plătesc? Mi-au tăiat curentul iar am făcut plângere la ANRE ce credeți că sa întâmplat? Nimic ANRE a pus reclamația la naftalină cum să intervină pentru mine? Nu deranjează băieți deștepți, mândru că sunt român.😭😭😭

    • Undeva ceva nu se leagă … am peste 5 reclamații la ANRE, Opc, ancom toate rezolvate … nu se rezolva daca nu aveți dreptate. ANRE reclamatie trimisa vinerea la ora 10 … La ora 12 am primit solicitarea trimisa de ei cate electrica și după 5 zile m-au sunat de la electrica sa rezolvăm problema …. Deci cam tind sa cred că dacă totul era legal la dumneavoastra se rezolva.

  2. Da, este adevărat ca a umflat facturile, mie în luna Ianuarie 2024 pentru 31 zile a facturat 310 kwh in loc 230 kwh confom Convenție de consum incheiata intre parti, iar consumul meu real a fost de 186 kwh. ATENTIE!!!! acesti hoti au modificat intenționat convențiile de consum fara acordul clientilor pentru a factura la 1,3 ron/ kwh. Merita sa fie chemati in instanță pentru fals in acte. Verificati acest document atașat la Contractul de Energie Electrica dacă mergeti sa depuneti contestații.

  3. Dar ce ziceți de o singura camera de 3 pe 3 sa vina factura de curent 4000……frumos în România trăim sa plătim…….La porcii grași din parlament .

  4. Da,la fel si la mine,factura umflata si calculat cu pret maximal,niste nenernici ordinari,am sunat la ei de multe ori si de fiecare data mi s a zis sa trimit email…dar nici un raspuns pana acum,se apropie scadenta la factura ,nu stiu ce sa fac.Mi se va trimite alta,sau raman cu asta?

  5. Hoți cu facturi umflate pina la disperare și culmea cele mai multe facturi umflate le trimit la pensionari bătrâni care nu își dau seama ce factură a plătit, oare chiar nu vă e rușine să nu respectați nici un contract? Aștept ultima factura și va doresc multă sănătate cu voi am terminat!

  6. In data de 17.02.2024 am dat citirea si aveam 9310kw,la nici o jumatate de ora am primit factura de la Electrica cu estimarea de 9597 kw cei aproape 300kw cine-i plateste?Eu nu pot sa platesc ce nu am consumat adica dam banii inainte ca la c…e?

  7. Niște hoți am fost la ei după ce mi-a sosit o factură de 502 lei cu 385 de kw estimati de ei și doamna de la electrica iar după ce mi-a facut dânsa un calcul simplu mi-a zis că eu trebuia sa dau 230 de lei dar electrica ,după ce dau tu citirea cu kw-ti consumati ei îți mai fac și ei o estimare până se termina luna deja tu trebuie să achiti 2 estimări una reală a ta și una care o atașează electrica din burtă. Sunt la fel de dezamăgită că și ceilalți consumatori nemulțumiți de hîrtiile acestei companii care nu stie cum sa ne mai fure

  8. Factura achitata in 10 ianuarie apare ca restanta in februarie. Le-am trimis mai multe mail-uri de sesizare la care nu am primit raspuns.
    Harababura sau hoție?

  9. NIȘTE HOȚI! ÎNCARCĂ CLIENȚII,AM STAT CU UN CONTOR DEFECT 3 LUNI DE ZILE, DUPĂ CARE MI-A VENIT FACTURĂ DE PLATĂ CHIPURILE RECALCULARE 28.980 LEI.MI DE PARE CORECT SĂ FIE TRAȘI LA RĂSPUNDERE NE FURĂ CÂND LE-AM ZIS LUCRU ĂSTA MI-AU ÎNCHIS ÎN NAS TELEFONUL!!!UNITI TOȚI SĂ NE CEREM DESPĂGUBIRILE NU POȚI FURA ÎN STIL BARBAR!EU UNUL MĂ CONSIDER FURAT ȘI HĂRȚUIT CĂ PUNEA DIFERITE PERSOANE SĂ MĂ SUNE SUB PRETEXTUL CA SĂ CITESC INDEXUL DEȘI ERA DAT DE CÂTEVA ORI! MI-AU SCHIMBAT CONTORUL DAR FACTURILE ȘI ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ ÎMI VINE SUMA DE 28.980 RESTANȚĂ!!! DUPĂ PĂREREA MEA ATÂTA TIMP CÂT S-A CONSTAT CĂ CONTORUL ESTE DEFECT CUM ÎMI TRIMIȚI SUMA DERIZORIE DE PLATĂ ȘI URIAȘĂ?

  10. Da niște hoți leam trimis indexu din decembrie și nu la luat în considerare au pus chilovati cît au vrut ei ne încărcat la greu.Au afișat alte nr de telefon și nici nu sunt bune .

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

Cum arată viața în Prahova unde apa e cu porția, dar factura întreagă

A venit vara, au venit și opririle de apă...

A eșuat evacuarea parțială a lacului barajului Paltinu VIDEO

În această dimineață era programată o evacuare parțială și...

De ce avem invazie de fluturi în țară. Ce spun specialiștii

De câteva zile, în întreaga țară, este o adevărată...

Pacienții centrului social din Boldești riscă să ajungă în stradă

Unitatea de Asistență Medico-Socială sau Centrul Social de la...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Vicepreședintele ANCOM anunță demisia consilierului Marian Iorga

Marian Iorga, fostul director al Hidro Prahova și fost...

Ploieșteanul care și-a agresat fosta soție a fost arestat

Cazurile de ”violență domestică” sunt din ce în ce...

”M-a orbit soarele”, motivul accidentului de Centura de Vest

Miercuri, aproape de ora 19, șoferul unui autovehicul a...

Ce poate face în weekend, la Ploiești, o familie cu copii

Ce poate face o familie în weekend, la Ploiești?...

Bloc vechi din Ploiești, transformat în clădire modernă FOTO

„Se spune că omul sfințește locul”, iar vechiul proverb...
- Publicitate -

Emisiuni

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești

Călin Iepure - CEO BIZZ.CLUB România a fost invitatul...

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum execută „politrucii” cultura și învățământul prahovean

Se agită apele în frumosul și bogatul județ Prahova,...

PSD obține „rotativa”. Deci ne îngroapă în continuare

Am scris și am fost criticată de cititori pentru...

Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului

Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

A eșuat evacuarea parțială a lacului barajului Paltinu VIDEO

În această dimineață era programată o evacuare parțială și...

De ce avem invazie de fluturi în țară. Ce spun specialiștii

De câteva zile, în întreaga țară, este o adevărată...
- Publicitate -

Pacienții centrului social din Boldești riscă să ajungă în stradă

Unitatea de Asistență Medico-Socială sau Centrul Social de la...

Cine este suspectul crimei de la Lipănești

Principalul suspect al crimei din Lipănești, Constantin Munteanu, a...

Crimă în Prahova. Un bărbat și-a ucis soția

Crimă luni după amiază în Prahova, în comuna Lipănești....

Reparațiile la podul de la Blejoi se prelungesc. Noul termen

Circulația rutieră pentru podul peste Teleajen, pe DN 1B,...